Începând de astăzi, programul de vizitare a pacienților de către aparținători la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița s-a modificat. Durata unei vizite este în funcție de specificul secției în care este internat pacientul vizitat de aparținători, și se cuprinsă între 10 și 30 de minute.

Astfel, pe secții, programul este următorul:

luni – vineri: 13.00 – 17.00

sâmbătă – duminică: 9.00 – 11.00 şi 13.00 – 17.00

Secția ATI

luni – duminică: 11.30 – 12.30 şi 13.00 – 14.00

Accesul vizitatorilor este permis astfel:

Secţii

* 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de cel mult 3 paturi, pacienții putând fi vizitați doar pe rând;

* 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de 4-6 paturi, putând fi vizitați maximum doi pacienți în același timp;

* 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr mai mare de 6 paturi, putând fi vizitați maximum trei pacienți în același timp.

Durata vizitei este de maximum 30 de minute.

Secția ATI

* în saloanele cu cel mult 4 paturi este permis accesul pentru 1 vizitator/pacient/intervalul orar de vizită, pacienții putând fi vizitați doar pe rând;

* în saloanele cu peste 4 paturi este permis accesul pentru 1 vizitator/pacient/intervalul orar de vizită, putând fi vizitați maximum 2 pacienți în același timp.

Durata vizitei este de maximum 10 minute, cu posibilitatea de prelungire, cu acordul medicului ATI.

Nu este permis accesul vizitatorilor:

care prezintă semne clinice de infecții acute;

aflați în stare de ebrietate ori sub influența unor substanțe halucinogene.

Vizitatorii au următoarele obligații:

  • să poarte echipament de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției;
  • să respecte instrucțiunile personalului unității sanitare privind măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor.

„Programul de vizitare al pacienților a fost stabilit în conformitate cu ordinul ministrului sănătății nr. 3670 din Decembrie 2022, ordin care a abrogat vechile reglementări legate de vizitarea pacienților, stabilite prin ordinul 1284 din Decembrie 2012.

Așadar, programul de vizitare al pacienților de Luni-Vineri nu s-a diminuat, fiind tot de 4 ore, dar intervalul orar s-a schimbat de la 16:00-20:00 cât era înainte, la 13:00-17:00, modificarea având la bază următoarele considerente:

COMUNICAREA APARȚINĂTOR-MEDIC DEFICITARĂ este una dintre cele mai dese sesizări făcute de aparținători. Deoarece, programul de muncă al medicilor este până la ora 14:00 prin această modificare oferim posibilitatea aparținătorilor doritori, de a se întâlni cu medicul curant, rezolvând această nemulțumire. Am considerat că oferirea oportunității ca aparținătorii care doresc informații suplimentare să poată întâlni medicul curant, primează ca importanță în fața unei simple vizite de socializare la un pacient internat.

Evitarea suprapunerii programului de vizitare al pacienților cu programul de administrare al tratamentului la pacienți si ora de servire a mesei, evitându-se în acest fel discuțiile neprincipiale care pot să apară din varii motive între aparținători și cadrele medicale, discuții care întotdeauna pun într-o ipostază neplăcută PACIENTUL internat.

Programul de vizitare al pacienților Sâmbăta, Duminica și în sărbătorile legale a fost diminuat, modificat și fragmentat de la 10:00-20:00 cât era înainte, la 9:00-11:00 și 13:00-17:00, având la bază același considerent menționat anterior, de evitare a suprapunerii programului de vizitare al pacienților cu programul de administrare a tratamentului la pacienți și ora de servire a mesei.

Programul de vizitare al pacienților critici internați în secția ATI s-a DUBLAT introducându-se suplimentar și un al doilea interval orar de vizitare față de cel inițial existent (13:00-14-00) și anume 11:30-12:30.

Restricțiile legate de limitarea numărului de pacienți și durata maximă a timpului de vizitare la un pacient sunt prevederi exprese ale ordinului de ministru și le considerăm oportune și binevenite pentru că mulți pacienți au sesizat disconfortul provocat de vizitele a 4-5 aparținători simultan la alți colegi de salon.

Sunt convins că veți înțelege că aceste modificări au fost făcute doar în interesul pacienților, oferind aparținătorilor interesați de starea de sănătate a pacientului șansa de a întâlni medicul curant pentru eventuale informații suplimentare, motiv pentru care fac apel la bunăvoința dumneavoastră de a respecta aceste prevederi. Vă mulțumesc tuturor!”, transmite managerul SCJU Bistrița, Gabriel Lazany.

1 COMENTARIU

  1. Este lăudabil că Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița și-a revizuit programul de vizitare pentru a îmbunătăți comunicarea dintre medici și aparținători și a prioritiza nevoile pacienților. Măsurile luate arată grija față de confortul pacienților și interesul de a asigura o atmosferă propice recuperării.

    Modificările evidențiază o adaptare a sistemului la feedback-ul primit de la comunitate și sunt o dovadă de responsabilitate și empatie.

    Bravo SCJU Bistrița și să auzim la cat mai multe astfel de stiri 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.