Şcoala de Valori în parteneriat cu AIESEC a pregătit un program ce asigură reţeta unei veri „GROWzave” pentru adolescenţi.

Programul „GROW” promovează conceptul de Practice, Learn, Step Up, un program inovativ de educație non-formală din România construit pe un curriculum de 4 ani, cu scopul de a oferi tinerilor, pe toată perioada liceului, un conținut educațional complementar activității lor școlare cât şi predare în limba engleză susţinută de traineri internaţionali.

„Viața de licean este o perioadă minunată, plină de amintiri și experiențe, dar, din păcate, este foarte solicitantă și nu vine cu instrucțiuni de utilizare. Pentru că știm foarte bine cât de mult așteptați vacanța de vară și câte planuri și idei mărețe aveți pentru aceasta, noi, Școala de Valori și AIESEC, am creat GROW – programul național pentru adolescenți ce asigură o vară GROWzavă!
Dar care este rețeta GROW? Ei bine, se strâng elevi din fiecare an de liceu, se adaugă 50 de internaționali de pe tot globul cu rolul de “profesori non-formali’’, se abordează teme ca autocunoașterea, branding personal, leadership, valori, orientare vocațională, gestionarea timpului și a bugetului, se condimentează cu treasure hunts, flash mobs, seri de karaoke sau de filme, se amestecă cu un mediu internațional, multicultural și cu ateliere interactive în limba engleză și se lasă 6 săptămâni să se dezvolte.
Ingredientul secret al rețetei noastre GROWzave este “Practice, Learn, Step Up” – modelul de învățare activă ce pune accent pe munca în echipă și pe punerea în practică a temelor învățate pe parcursul atelierelor.
2015 este un an foarte important pentru noi, un an ce ne “obligă” la perfecțiune, marcând 5 ani în care am utilizat rețeta GROW, 5 ani în care am adus un plus adolescenților care au vrut să își descopere punctele forte, să dobândească curajul de a fi ei înșiși, să facă o schimbare, să fie schimbarea!
Așadar, cu toate ingredientele pregătite, declarăm deschise înscrierile pentru GROW, iar dacă treci în clasa a 11-a sau a 12-a te invităm să completezi formularul de înscriere și să fii unul dintre adolescenții care își vor scrie propria rețetă a unei veri pline de experiențe, a unei veri internaționale, a unei veri GROWzave!” informează organizatorii programului.

 

În fiecare an au loc câte două ediţii GROW: una pentru liceenii din clasele a IX-a şi a X-a şi una pentru cei din clasele a XI-a şi a XII-a.

În perioada 2010-2014, în cadrul celor 12 ediţii, peste 11.000 de liceeni din 38 de oraşe au absolvit acest program, fiind îndrumaţi de 424 de traineri internaţionali, iar acum au o imagine mai clară cu privire la potenţialul lor.

Taxa de participare la GROW este de 50 de lei/persoană, sumă din care se acoperă costurile de cazare și masă pentru trainerii internaționali, precum și anumite materiale de curs.

Pentru voluntariatul la The Color Run nu se percepe nicio taxă

Mai multe informații găsiți aici.

 

GROW (4) GROW (5) GROW (6) GROW (7)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.