Procesul în care Terasamente Agrieş SRL a i-a dat în judecată pe Valerian Andronesi, firma de leasing Deutsche România IFN şi Staff Security Expert SRL – o firmă de pază din Bucureşti ce a prestat servicii mediocre la tarife de lux, este suspendat. Instanţa a decis suspendarea judecăţii din două motive: unul este acela că executorul judecătoresc este urmărit penal de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cel de-al doilea motiv fiind faptul că firma de pază bucureşteană a intrat în procedura de insolvenţă în septembrie anul trecut. Terasamente Agrieş cere în instanţă despăgubiri de peste 766.000 de euro, în condiţiile în care din cauza problemelor cauzate de executarea silită a intrat în insolvenţă.
„În baza art. 413 alin. 1 pct. 2 CPC, dispune suspendarea soluţionării prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr. 33/P/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj; în baza art. 75 alin. 1 din Legea 85/2014 constată suspendarea de drept a prezentei acţiuni faţă de pârâta S.S.E. SRL, urmare deschiderii procedurii insolvenţei în cauza dosar nr. 34977/3/2016. cu drept de recurs la instanţa superioară, pe durata suspendării”, a decis instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud pe data de 22 februarie 2017.
Criza a încurcat planurile firmei
În 2010, lucrurile păreau că merg bine pentru Mircea Sângeorzan, care era la acea vreme administratorul de fapt al unei societăţi comerciale – Terasamente Agrieş SRL din Josenii Bârgăului – care se ocupa cu lucrări de pregătire a terenurilor. Drept urmare, omul a încercat să achiziţioneze utilaje noi. Cum nu avea banii necesari la dispoziţie, Sângeorzan a ales calea accesării de fonduri europene, astfel că în acel an a depus un proiect la APDRP, proiect care a primit undă verde. Drept urmare, a obţinut o finanţare de 195.266 euro (circa 849.019 lei).
Însă APDRP, aşa cum este bine cunoscut, efectuează plăţile doar pe baza unor cheltuieli justificative, iar ca să poată achiziţiona utilajul dorit, firma bârgăuană a încheiat, în septembrie 2011, un contract de credit în valoare de 197.190 euro, cu Deutsche Leasing România IFN SA, pentru care s-a garantat chiar cu utilajul pe care dorea să îl achiziţioneze – un autogreder. Creditul urma să fie rambursat în baza finanţării APDRP.
Întrucât autogrederul era mai scump decât valoarea finanţării obţinută prin contractul de leasing, firma a mai pus din „buzunar” încă 80.000 de euro, valoarea utilajului fiind de peste 277.000 de euro.
Pe parcursul contractului de credit, firma administrată de Mircea Sângeorzan a înregistrat anumite întârzieri de rambursare, astfel că la finele anului 2012 s-a pomenit că Deutsche Leasing a cerut executarea silită a SC Terasamente Agrieş SRL.
Terasamente Agrieş SRL avea un debit de 21.244 euro, la care s-au adăugat penalităţi de circa 12.280 lei (circa 2.900 euro).
Calvarul provocat de Andronesi
Deutsche Leasing a decis demararea executării silite iar pentru acest lucru a apelat la biroul executorului judecătoresc Valerian Andronesi, care în secunda doi ia mai adăugat firmei Terasamente Agrieş încă 9.061 lei cheltuieli de executare silită. Asta se întâmpla în 2013, în luna februarie, când Andronesi pune sechestru asigurator asupra autogrederului.
Pe 18 martie, utilajul, evaluat la doar 484.959 lei (circa 111.000 euro), deşi abia avea un an de când ieşise de pe poarta fabricii, este scos la vânzare, moment în care cheltuielile de executare silită ale firmei sunt majorate cu încă peste 35.000 lei, bani care, vezi Doamne, reprezentau cheltuielile de depozitare şi pază ale autogrederului. Pază şi depozitare care în documente ar figura că ar fi fost asigurate de SC Staff Security Expert SRL din Bucureşti. În realitate însă, firma bucureşteană nu a prestat însă vreun serviciu de pază, în condiţiile în care Vasile Gabor, cel căruia i-a fost dat în custodie utliajul de către Andronesi, nu era măcar angajatul SC Staff Security Expert SRL.
Practic, Andronesi s-a folosit de nişte facturi nereale întocmite în baza unor servicii fictive doar pentru a împovăra şi mai tare Terasamente Agrieş SRL.
Evident, Andronesi şi-a mai adăugat încă 4.340 lei – diferenţă onorariu executor judecătoresc.
La prima licitaţie de pe 18 martie nu s-a prezentat nimeni, iar câteva zile mai târziu Tersamente Agrieş reuşeşte să plătească întreg debitul pe care îl avea către SC Deutsche Leasing Romania IFN SA, inclusiv cheltuielile de executare silită stabilite iniţial, cei aproximativ 9.000 lei care îi reveneau lui Andronesi, mai puţin cheltuielile de executare stabilite pe 18 martie, considerate de omul de afaceri total ilegale.
Andronesi nu ţine cont de asta şi scoate la licitaţie autogrederul. Astfel, în iunie este organizată cea de a treia licitaţie cu strigare, preţul de pornire fiind de doar… 80.000 lei. Şi asta doar pentru a-şi recupera cheltuielile suplimentare cu executarea.
Degeaba Terasamente Agrieş a mai contestat în instanţă executarea, bunul a fost vândut şi pace.
I-a dat pe toţi în judecată
În urmă cu un an Terasamente Agrieş SRL s-a îndreptat împotriva firmei de leasing, a executorului Valerian Andronesi, precum şi a firmei care ar fi asigurat paza autogrederului pentru acţiuni în daune delictuale. Astfel, firma cere ”obligarea în solidar la plata a 253.913 euro (contravaloare autograder), 212.860 euro pentru beneficiu nerealizat datorită pierderii titlului de proprietate asupra utilajului, plus încă 6.600 euro pe lună, în lei la cursul BNR din ziua plăţii, începând cu data de 23.12.2015 până la data plăţii despăgubirilor prevăzute la petitul precedent, 849.018 lei valoare ce este imputată firmei de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit şi încă 100.000 euro daune morale” potrivit documentelor de la dosar.
Procurorii l-au luat la întrebări pe Andronesi
În paralel însă cu demararea acestui proces, atât reprezentanţii Terasamente Agrieş, cât şi alţi bistriţeni care au fost jumuliţi de Andronesi au depus plângeri penale împotriva executorului la DNA. Procurorii Anticorupţie au ajuns la concluzia că cele reclamate nu intră în sfera lor de competenţă şi au declinat dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj ai cărui procurori au demarat ancheta şi l-au pus sub urmărire penală pe executorul Andronesi, începând cu 15 februarie 2016, sub acuzaţia de abuz în serviciu.
Cu privire la acest aspect, instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud, care judecă dosarul de daune delictuale deschis de Terasamente Agrieş, a fost încunoştinţată abia în septembrie 2016, iar o lună mai târziu procurorii clujeni au trimis şi confirmarea.
Ancheta penală şi insolvenţa firmei de pază au dus la suspendarea procesului
Însă tot în septembrie 2016, Staff Security Expert SRL îşi cere intrarea în insolvenţă, solicitare care i-a şi fost admisă de Tribunalul Bucureşti. În ianuarie, instanţa bucureşteană a decis continuarea procesului de insolvenţă pentru definitivarea tabelului creanţelor datorate de Staff Security Expert SRL.
În mod ciudat, la termenul din luna ianuarie din dosarul în care Terasamente Agrieş cere daune delictuale, avocatul Deutsche Leasing cere instanţei suspendarea de drept a cauzei ca urmare a deschideri procedurii insolvenţei faţă de pârâta Staff Security Expert SRL, un alt motiv de suspendare fiind şi existenţa dosarului penal. Suspendare care a fost admisă de instanţă o lună mai târziu.
În primul an cu profit şi-a cerut insolvenţa
Staff Security Expert SRL din Bucureşti este o firmă înfiinţată în urmă cu cinci ani, în aprilie 2012, având ca obiect de activitate preponderent „activităţi de protecţie şi gardă”, însă mai are ca domeniu principal şi comerţ cu amănuntul în afara magazinelor, standurilor, chioşcurilor şi pieţelor şi este deţinută şi administrată de Alexandra Elena Oancea. Conform bilanţurilor contabile firma bucureşteană a mers pe pierderi de la bun început, însă culmea şi-a crescut numărul de angajaţi an de an. Abia în 2016 Staff Security Expert a reuşit să finalizeze anul cu un profit de peste 151.000 lei la o cifră de afaceri de peste 3,6 milioane lei. Cu toate acestea, datoriile au crescut uluitor de mult, la peste două milioane de lei, în comparaţie cu anul precedent când înregistra aproape 974.000 lei şi pierderi de peste 410.000 lei.
D-NU SANGEORZAN , CALVARUL VI – LATI PROVOCAT SINGUR ! VI SE INTORC TOATE TEPELE PE CARE LE-ATI DAT ALTORA IN TRECUT.
Cu cat tea platit Andronesi sa scri prostia aceasta.Sa reformulam cata spaga tia dat sa scri ce nu cunosti si nu exista,el si tu asta faci dai si iei spaga,adica MITA.Scuzama fraiere cu F mare si la propriu si la figurat nai observat ca numai tu ai scris MINCIUNI.sI ACUM SA VEZI CA AM INIMA imi pare rau pentru tine.
Domnu Sangeorzan nu fiti suparat chiar daca mai devreme sau mai tarziu intr-o zi tot o sa vi se faca dreptate. Unui om bun ca dumneavoasatra nu exista ca D-zeu sa nu ii faca dreptate.