În Rebra tronsonul de circa 2 kilometri, a fost asfaltat cu bani guvernamentali, în baza OUG 28/2013 privind Programul naţional de dezvoltare locală.

Pe parcursul acestui an comuna Rebra îşi va rezolva şi problema cadastrării cursurilor de apă, în vederea prevenirii inundaţiilor.

„Este vorba de un proiect încadrat Măsurii 125 – Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice, submăsura 125C – Lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor, finanţat din fonduri europene. Valoarea investiţiei se cifrează la 1,5 milioane de euro, în aceşti bani fiind cuprinse proiectarea, asistenţa tehnică şi execuţia unor lucrări împotriva inundaţiilor. Obiectul contractului vizează lucrări de protecţie a malurilor a şapte cursuri de apă necadastrate. Contractul prevede servicii de proiectare, asistenţă tehnică din partea proiectantului pe durata realizării lucrărilor şi execuţie de lucrări pentru construirea infrastructurii pentru prevenire şi protecţie împotriva inundaţiilor în comuna Rebra. Lucrările sunt executate de către constructorii de la MIS Grup Anieş, cu termen de finalizare în luna noimebrie 2015”, a declarat Ştefan Danci, potrivit mesagerul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.