Prioritățile Organizaţiei de Femei a Partidului Național Liberal pentru anul 2015 este încurajarea şi promovarea femeii în toate domeniile de activitate, precum şi instituţionalizarea, respectarea şi punerea în practică a principiului egalităţii de şanse în viaţa politică, economicã şi social-culturală.

„Obiectivul principal al Organizaţiei de Femei a Partidului Național Liberal este dezvoltarea prosperă a societăţii româneşti prin consolidarea libertăţii, responsabilităţii, dreptăţii şi solidarităţii, cele patru fundamente necesare redobândirii demnităţii pentru fiecare cetăţean al României atât în plan intern, cât şi în plan internaţional”, se arată într-un comunicat.

Potrivit aceluiasi comunicat, OF PNL, are mai multe obiective strategice, la nivel național.

A*
OF PNL îşi propune să devină cunoscută prin sine însăşi, ca organizaţie activă şi generatoare de politici sociale, nu doar ca o organizaţie internă a unui partid politic.
OF PNL va realiza sugestii şi planuri viabile de acţiune, în conformitate cu nevoile societăţii.
OF PNL militează pentru o mai mare implicare a femeilor din România în viaţa politică.
B*
OF PNL – o organizaţie activă, aproape de cetăţeni şi aşteptările lor;
OF PNL – echipe consolidate în plan central, judeţean, local;
OF PNL – implicată activ și vizibil în viaţa politică;
OF PNL – în mijlocul oamenilor și pentru oameni”, potrivit aceluiași comunicat.

OF PNL va fi mereu prezentă în mijlocul oamenilor, ceea ce va asigura o mai bună cunoaştere a opiniilor şi nevoilor acestora.

De asemenea Gabriela Montoiu, vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional al OFL precizează că un politician trebuie să cunoască toate particularitățile şi așteptările publicului elector.

„Obiective specifice:
• Implicarea femeilor liberale în promovarea valorilor naționale și europene;
• Iniţierea și implementarea unor programe naționale educaţionale, de sănătate, de stimulare a mediului de afaceri;
• Realizarea unor proiecte de incluziune socială pentru toate categoriile de persoane, cu accent pe NEETs;
• Organizarea de acţiuni „eveniment” pentru informarea cetăţenilor, pentru evocarea anumitor evenimente culturale, istorice, educative, sociale, politice;
• Proiecte de promovare a politicilor publice în domeniul educației, sănătății, social, ocupării, mediului de afaceri și incluziunii sociale;
• Dezvoltarea personală – oportunitate de valorizare a femeii în comunitate;
• Iniţierea și implementarea unei campanii naționale de informare și susţinere a politicilor PNL;
• Intervenţia în echipe mixte pentru rezolvarea problemelor cetăţenilor din judeţ, în domeniul protecţiei sociale, în sănătate, în educaţie, mediul de afaceri;
• Iniţierea si desfăşurarea campaniei de sensibilizare şi informare despre UE, despre Anul european al dezvoltării;
• Sloganul Anului european al dezvoltării 2015 este „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”;
• Implicarea ca parteneri activi în proiecte de promovare a rolului femeii în societate şi familie. Valorizarea exemplelor de bună practică;
• Organizarea de mese rotunde şi ateliere – dezbatere privind rolul femeii în societatea europeană a a mileniului trei;
• Acţiuni de identificare a nevoilor femeilor, tinerilor, în general, în domeniile de interes național: educaţie, sănătate, social, economic, afaceri, piaţa muncii…;
• Iniţierea și implementarea de proiecte naţionale, regionale, judeţene de promovare a valorilor, tradiţiilor, culturii româneşti în context european;
• Școală de comunicare – proiect național – implementat după un calendar național în toate regiunile”, mai adaugă Gabriela Montoiu, vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional al OFL.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.