Un bistrițean s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat, după ce a fost prins în flagrant în timp ce, duminică dimineața, încerca să intre în incinta unui magazin pentru a sustrage bunuri. În plus s-a ales și cu o amendă pentru nerespectarea restricțiilor impuse în perioada stării de urgență.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 04.30, un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică care se afla în serviciul de patrulare pe raza municipiului, a surprins în flagrant un bărbat care încerca să pătrundă, printr-un geam de aerisire, în incinta unui magazin, pentru a sustrage bunuri.
A fost condus la sediul Poliției, unde a fost identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Bistrița.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru tentativă la furt calificat. Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea restricțiilor prevăzute de Ordonanțele Militare„, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.