„Voi avea 30% în primul tur şi voi câştiga Preşedinţia cu peste 60% din voturi”. „Decizia mea nu este conjuncturală, este îndelung gândită şi aparţine în totalitate mie, Familiei mele şi echipei mele”. „Nu am colaborat niciodată cu Securitatea”. „Bugetul pentru campania electorală se va încadra în limitele legale şi nu va avea mari donatori ci va avea zeci de mii de contribuabili, cu sume mici şi foarte mici. Pe modelul Obama”. „Faptul că nu am avut „vizite de stat” din partea Monarhiilor lumii nu este un semn care se referă la Familia Regală Româna, ci la cei care au condus ţara în ultimii ani”

Reporter: Aţi decis să candidaţi pentru funcţia de preşedinte a României. De ce această alegere?

Radu Duda: Consider că ţara trece printr-un moment istoric, un moment dificil în care avem nevoie cu toţii să fim împreună. Rolul Preşedintelui, rolul celei dintâi instituţii în stat, trebuie să fie unul care să inspire încredere, echilibru şi calitate, să dea exemplul personal pentru ca acest impas să fie mai uşor de depăşit. Acestea sunt motivele care m-au făcut să candidez.


Rep.:
Ce şanse credeţi că aveţi în faţa mult mai experimentaţilor politicieni autohtoni, care printre altele se bucură şi de notorietate ridicată în comparaţie cu dumneavoastră?

R.D.: La momentul în care am decis să intru în această competiţie democratică notorietatea mea era la 77%. În ceea ce priveşte experienţa, pentru această funcţie care nu este una politică, consider că am cel mai bun start şi cele mai mari şanse. În ultimii 10 ani am făcut zi de zi o muncă de reprezentare a României în Europa şi în lume, m-am întâlnit cu mai mulţi şefi de state decât toţi ceilalţi candidaţi la un loc. În ţară, am fost prezent în fiecare dintre cele 41 de judeţe de două-trei ori cel putin. Înţeleg România şi experienţa mea nu se opreşte la talk-showurile din Bucureşti…

Rep.: Contracandidaţii dvs.  spun că nu veţi reuşi să treceţi de cinci procente în urma alegerilor. Aveţi vreun sondaj care să indice contrariul? Cât credeţi că veţi obţine la alegerile din toamnă?

R.D.: Un sondaj relevant, care va reflecta realitatea sociologică din teren poate fi făcut abia la o lună de la lansarea oficială, adică pe la începutul lunii mai. 5 % poate face orice anonim, astăzi, datorită lehamitei oamenilor faţă de propunerile politice. Voi avea 30% în primul tur şi voi câştiga Preşedinţia cu peste 60% din voturi.  

Rep.: Pe ce vă bazaţi candidatura? Care sunt avantajele dumneavoastră în faţa celorlalţi candidaţi (Traian Băsescu, Crin Antonescu, Mircea Geoană)?

R.D.: Sunt un candidat independent, am pregătirea teoretică şi practica pentru a fi Preşedintele României, am cea mai bună echipă de campanie, o foarte bună conectare internaţională. Şi, ce e mai important, am sprijinul românilor care nu au votat la ultimele alegeri, precum şi al celor care au votat şi au fost înşelaţi în opţiunile lor de modul în care s-a format Guvernul.

Rep.: Cum ar arăta România condusă de Principele Radu?

R.D.: Va fi o Românie respectată în Europa şi în lume, o  Românie care nu îi va mai face pe cetăţenii ei să ascundă paşaportul când ies din ţară, iar în interior, va fi o ţară normală, cu instituţii stabile, legi respectate şi mult mai mult bun-simţ.

Rep.: Există foarte multe speculaţii în presă conform cărora candidatura dvs. a fost propusă de anumite persoane pentru a mai „fura” din voturi pentru a-l împiedica pe Traian Băsescu să intre în turul doi. Cum comentaţi aceste acuzaţii?

R.D.: Cum credeţi că aceste „anumite persoane” m-ar putea aborda? Bună ziua, am venit să vă propunem o combinaţie politică…sau…bună ziua, vrem să va folosim în nişte scopuri meschine..ce vreţi la schimb? Cam aşa? … Această ipoteză este aberantă. Decizia mea nu este conjuncturală, este îndelung gândită şi aparţine în totalitate mie, Familiei mele şi echipei mele.

Rep.: Dacă dvs. nu intraţi în turul doi, cui veţi „pasa” voturile?

R.D.: Voi intra în turul doi şi îl voi şi cîştiga.

Rep.: Pe cine aţi alege în turul doi dintre Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Mircea Geoană? De cine vă simţiţi mai apropiat şi de ce?

R.D.: Nu voi avea neşansa să fac această alegere. Eu mă simt foarte aproape de români şi nu am opţiuni politice.  

Rep.: Aţi fost acuzat că aţi colaborat cu Securitatea. Povestiţi-ne acest episod din viaţa dvs. care a dus la aceste acuze.

R.D.: Nu am colaborat niciodată cu Securitatea. Am un document CNSAS care confirmă acest lucru, iar explicaţia completă o gasiti pe site-ul – www.opriţiminciunile.ro , site pe care îl voi dedica replicilor argumentate la toate intoxicările de acest gen care vor curge în urmatoarea perioadă.   

Rep.: Cum aţi ajuns Principe? Cum aţi cunoscut-o pe Principesa Margareta? Cum a evoluat relaţia dvs. cu aceasta şi cum s-a ajuns la căsătorie? Cum a ajuns un actor de provincie Principe?

R.D.: Sunt patru întrebări într-una singură. Căsătoria cu Principesa Margareta este răspunsul la toate aceste întrebări. Ne-am cunoscut în 1994 într-un orfelinat unde eu aveam un program de terapie prin artă pentru copii, iar Principesa era, prin Fundaţia ei, unul dintre susţinători.

Rep.: Aţi fost acceptat/tolerat de familia regală de la început?

R.D.: Dacă nu eram acceptat nu aş fi devenit soţul Principesei. Nimic nu se face fără acordul şefului Casei.

Rep.: Între dvs. şi Principesa Margareta este o diferenţă de vârstă considerabilă. Nu v-a deranjat acest lucru? Motivaţi.

R.D.: Va rog să arătaţi unui numar de 10 persoane pe stradă o poză cu noi doi şi să întrebaţi dacă sunt deranjaţi de diferenţa de vârstă. Sau dacă pot spune cu câţi ani sunt eu mai în vârstă sau Principesa mai în vârstă.

 
Rep.: Vorbim zilnic de criza economică. După părerea dvs. se află România, într-adevăr într-o situaţie de criză, sau vorbim defapt despre o criză indusă populaţiei?

R.D.: Toată lumea se află în criză economică şi România nu face excepţie. Altfel nu am avea şomeri, am avea creştere economică şi nu ne-am împrumuta de la FMI.

Rep.: Cine vă sunt consilierii de imagine pentru campania electorală? Dacă este vorba despre o firmă, care este aceasta?

R.D.: Într-o campanie electorală nu există „consilieri de imagine” în sensul propriu al expresiei. Campania electorală este aproape în întregime „imagine”. Şi cuvânt. Firma cu care lucrez se numeşte Da Easy Way. Aparţine coordonatorului campaniei mele electorale.

 
Rep.: Cine este şeful dvs. de campanie electorală?

R.D.: Se numeşte Cornel George Comşa şi este absolvent, între altele, al Universităţii Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca. A fost consilierul meu personal între 2002 şi 2006, înainte să-şi constituie propria afacere.

 
Rep.: Ce buget aveţi pentru campania electorală şi de unde provin aceşti bani?

R.D.: Campania electorală este încă departe. Vorbim de 30 de zile înaintea datei alegerilor din noiembrie. Bugetul se va încadra în limitele legale şi nu va avea mari donatori ci va avea zeci de mii de contribuabili, cu sume mici şi foarte mici. Pe modelul Obama.  

Rep.: Aţi deţinut funcţia de Reprezentant Special al Guvernului României pentru tradiţie, continuitate şi identitate naţională. Care sunt realizările dumneavoastă din această funcţie?

R.D.: Am fost Reprezentant Special al Guvernului pentru Integrare, Cooperare şi Dezvoltare durabilă. Toată activitatea mea şi realizarile sunt publice, pe site-ul www.princeradu.ro , există rapoarte de activitate pentru fiecare an în parte. Principalele contribuţii au fost cele de sprijinire a procesului de integrare  a României în UE şi NATO, numeroase conferinţe la cele mai înalte tribune ale lumii – Washington, Londra, Paris, Berlin, Tokio, etc, şi conectarea comunităţilor româneşti cu lumea democraţiilor occidentale, pe care o vedem cu toţii ca model.

 
Rep.: În Bulgaria, Regele Simeon al II-lea a fost premier până în 2005. Este o inspiraţie pentru dvs. activitatea acestuia? Explicaţi.

R.D.: Regele Simeon a decis să-şi formeze un partid politic şi să devină prim-ministru, fiind astfel angajat politic. Nu modul său de acţiune este un model, căci eu nu îmi fac partid şi nu candidez pentru o poziţie politică, ci calităţile sale şi efortul în slujba ţării sunt o inspiraţie pentru mine. Este un om la care ţin foarte mult.

 
Rep.: În contextul actual în care monarhiile nu mai sunt atât de agreate, ar putea Familia Regală să ajute în vreun fel România? Cum?

R.D.: Nu ştiu de unde aţi tras concluzia că monarhiile nu mai sunt agreeate. Nouă ţări importante din Uniunea Europeană sunt monarhii, începând cu Marea Britanie, Spania, Belgia, Olanda, Luxemburg, iar cetăţenii acestor state sunt foarte fericiţi cu ceea ce au în fruntea ţării lor. Vă rog să vă uitaţi cu atenţie la modul în care se raportează ceilalţi şefi de state la monarhi şi veţi găsi răspunsul.

Rep.: Familia Regală din România este înrudită, practic, cu toate Familiile Regale din Europa. Totuşi, până acum, dacă nu greşesc, foarte puţini reprezentanţi regali au vizitat ţara noastră. Este Familia Regală din România “copilul sărac” al Familiilor Regale din Europa? Ne mai bagă cineva în seamă?

R.D.: Peste 100 de reprezentanţi ai Familiilor Regale Europene au vizitat România în ultimii opt ani, la invitaţia noastră, în vizite oficiale sau private. Faptul că nu am avut „vizite de stat” din partea Monarhiilor lumii nu este un semn care se referă la Familia Regală Româna, ci la cei care au condus ţara în ultimii ani. Ei ar fi putut fi onoraţi cu mai multe vizite de acest nivel, dar, după cum spuneţi bine şi dumneavoastră, nu au fost. Dar vă asigur că după 1 ianuarie 2010 aceste lucruri se vor schimba.

Simona Curcian

2 COMENTARII

  1. Aceasta este a treia cale.Aşa vom putea scăpa de aceste accident care a modificat genetic poporul român: comunismul. Doamne, ajută!

  2. Radu Duda poate fi o mare speranta pentru noi romanii. Ar fi primul presedinte de dupa 89 care nu este „ESCU” si care are alt fel de educatie, cel putin in ultima perioada. Succes !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.