Primarul muncipiului Bistrița, Ioan Turc, a anunțat că a oprit lucrările de modernizare a rețelei de iluminat public de pe Bulevardul Republicii, decizia fiind luată după ce fostul consilier local Alexandru Toniuc a semnalat că mai mulți stâlpi de iluminat au fost amplasați în mijlocul trotuarului.

În urma acestei informații, primarul Ioan Turc a anunțat că a oprit lucrările și că va căuta soluții la această situație.

”Stâlpii de iluminat montați în mijlocul trotuarului pe Bulevardul Republicii sunt cea mai recentă capodoperă lăsată în desfășurare de vechea administrație a Bistriței. Bineînțeles că am transmis imediat “stop” celor implicați în acest proiect, girat și prezentat în campania electorală de fostul viceprimar Niculae. După o discuție cu reprezentantul “Electro Ursa”, executant al lucrării, a reieșit că a fost respectat întocmai proiectul tehnic, dar astăzi va avea loc o vizită în teren și vom găsi orice altă soluție decât cea cu stâlpii plantați în calea trecătorilor”, a anunțat Ioan Turc.

Lucrările executate pe Bulevardul Republicii fac parte dintr-un proiect al Primăriei Bistrița finanțat din fonduri europene, în valoare de circa 4 milioane de euro, care prevede extinderea și modernizarea rețelei de iluminat public de pe un număr de 36 de străzi.

UPDATE

Primarul Ioan Turc a anunțat că stâlpii vor fi mutați.

În urma vizitei pe teren a unor responsabili din Primărie împreună cu constructorul, am decis ca stâlpii amplasați greșit pe Bulevardul Republicii din Bistrița să fie mutați la bordură, în așa fel încât să se respecte aliniamentul, iar trotuarul să poată fi folosit potrivit destinației sale. Această corecție se va face neîntârziat”, a anunțat primarul Ioan Turc.

1 COMENTARIU

  1. Motivul este unul cat se poate de real. Imbecili peste tot, la Primarie pe servicii, in proiectare si la executie, ce mai bataie de joc pe banii publici. D-le primar dati cu totii de pamnat si faceti va rog ceva sa nu mai fim numiti noi bistritenii si orasul nostru CARACALUL TRANSILVANIEI. Pacat de acest oras mandru candva !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.