Primăria Municipiului Bistriţa pierde definitiv procesul pentru punctele termice promise spre modernizare clientelei politice din jurul lui Creţu. Bătălia a fost câştigată lejer de către SC Ultralex IPURL, lichidatorul judiciar al Proditerm, care deja a scos imobilele spre vânzare la aproximativ trei miliarde pe bucată.
Firma care rade tot ce a rămas din fostul Proditerm speră ca din valorificarea punctelor termice să recupereze din datoriile fostei companii.

Nervos pe modul de acţiune al primăriei, şeful Ultralex îi promite lui Creţu un proces costisitor pentru starea jalnică în care au ajuns punctele termice aflate în administrarea primăriei în ultimii ani.

Punctele termice sunt scoase la vânzare. Preţul mediu trei miliarde pe bucată

După falimentul Proditerm a început bătălia pentru punctele termice amplasate în zonele centrale ale municipiului. Pe de o parte Primăria Bistriţa, iar pe de alta Ultralex – ul s-au luptat de zor să intre în posesia punctelor termice, un bulgăre de aur din punct de vedere imobiliar. În prima fază a proceselor din instanţă care durează din 2006, justiţia locală a dat câştig de cauză primăriei, atât Judecătoria Bistriţa, cât şi Tribunalul Bistriţa Năsăud pronunţându-se în favoarea municipalităţii. Ultralex nu s-a lăsat şi s-a adresat Curţii de Apel Cluj, care a anulat deciziile instanţelor locale şi dat câştig de cauză lichidatorului.
Pentru fiecare punct termic în suprafaţă de 200-400 de metri pătraţi, licitaţiile au loc în fiecare vineri, la sediul societăţii de pe strada Subcetate, dar până acum nimeni nu s-a arătat interesat de valorificarea acestora.
Petre Vârtic vrea să-l pedepsească pe OvidiuCreţu şi cere bani pentru modernizarea punctelor termice distruse. Şeful Ultralex s-a ambiţionat şi intentează un proces primăriei pentru că a favorizat distrugerea punctelor termice. Acestea au devenit focare de infecţie şi abia în 2010 au fost zăvorâte de poliţiştii comunitari, motiv pentru care Ultralex promite un nou proces.   

Instanţele locale, influenţate de politicieni

Dosarul pentru cele şase puncte termice a fost judecat la Judecătoria Bistriţa, având ca preşedinte de şedinţă pe judecătoarea Cristina Frenţiu.
Reprezentanţii Ultralex sunt ofticaţi că judecătoarea nu a ţinut cont de motivele expuse de juriştii Ultralex, nici când au făcut recurs la Tribunalul Bistriţa Năsăud, Frenţiu fiind promovată între timp la instanţa superioară. Ba mai mult, în recursul de la Tribunalul Bistriţa Năsăud, primăria a obţinut prin efectul legii şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent punctelor termice, deşi nu ar fi solicitat acest drept. Curtea de Apel Cluj a analizat recursul înaintat de Ultralex şi au întors decizia în favoarea lichidatorului.
Juriştii primăriei s-au adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în 17 martie a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de Primăria Bistriţa. În consecinţă, decizia Curţii de Apel devine irevocabilă, iar Ultralex deţine dreptul de proprietate asupra celor şase puncte termice.
„E incredibil ce abuzuri a făcut justiţia cu punctele astea termice. Şi primăria la fel. Au dat hotărâri de Consiliu Local fără să aibă niciun fel de documente legale, acte de proprietate mă refer şi au dat destinaţii diverse, în funcţie de clientela politică. Am făcut recurs la Curtea de Apel şi judecătorii de acolo au anulat deciziile Judecătoriei Bistriţa şi ale Tribunalului, cum era şi normal. Acum, noi suntem stăpâni pe cele şase puncte termice şi deja le-am scos la licitaţie cu trei miliarde, în medie pe fiecare punct termic. E puţin, zic eu, pentru că sunt amplasat central şi pot avea diverse destinaţii”, a declarat Petre Vârtic, directorul Ultralex.
De cealaltă parte, juristul Primăriei Bistriţa, Dumitru Cincea, spune că municipalitatea nu şi-a pierdut speranţa în a câştiga celelalte 30 de puncte termice în instanţă.
„Eu nu mai înţeleg nimic din ce se întâmplă în justiţie. Primăria a câştigat la Judecătorie şi la Tribunal, iar în acelaşi dosar, Curtea de Apel a dat câştig de cauză Ultralex-ului. Cred că sunt interese mari la mijloc, altfel nu îmi explic. Oricum, noi continuăm celălalt proces pentru elelalte 30 de puncte termice şi avem speranţe că pe astea le vom câştiga”, susţine Dumitru Cincea, juristul primăriei.  

Bătălia continuă pentru încă 30 de puncte termice

Ultralex se judecă în continuare cu Primăria Bistriţa pentru încă 30 de puncte termice care au aparţinut Proditerm-ului, dar care nu sunt întabulate. Dosarul, aflat pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud, a fost suspendat până la soluţionarea celor şase puncte termice, prinse într-un proces separat. Vârtic crede că e imposibil să piardă acest proces şi ameninţă că va demasca instanţelor europene manevrele din sistemul de justiţie român.
Cele 30 de puncte termice au fost preluate în urma cu trei ani de Primăria Bistriţa, în urma unei Hotărâri de Consiliu Local – HCL 152/2004. Tot în acea perioada, se spune că au fost contractate şi două credite în valoare totală de circa patru milioane de dolari pentru cumpărare de păcură, deşi era folosit gazul metan drept combustibil.
După ce Proditerm a acumulat datorii de peste 67 de miliarde lei vechi, în anul 2006 a fost declarat falimentul acestei societăţi. Anul trecut, Consiliul Municipal, în calitate de acţionar unic, a decis şi desfiinţarea sistemului centralizat, din cauza numărului foarte mic al abonaţilor – sub 1000. Pentru a plăti datoriile restante, lichidatorul Proditerm – SC Ultralex IPURL – a decis să revendice punctele termice, dar şi să-i dea în judecată pe bistriţenii care nu şi-au plătit datoriile către Proditerm. Prin urmare, la Tribunalul Bistriţa-Năsăud au ajuns peste 200 de astfel de cauze şi aproape tot atâţia bistriţeni au primit somaţii de plată executorii.
Primul pe lista furnizorilor neplătiţi este Eon Gaz România SA, ce are de recuperat peste 59 miliarde lei vechi. Acesta este urmat de Electrica cu 530 milioane, SC Aquabis cu 1,37 miliarde lei şi Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat cu 5,9 miliarde. Restul, au de recuperat sume cuprinse între 37 şi 166 de milioane de lei vechi.
Reprezentanţii Ultralex susţin că Proditerm are datorii către furnizori de aproximativ şapte milioane de dolari. În opinia lui Vârtic, de managementul defectuos al Proditermului este responsabil Consiliul Local al municipiului Bistriţa, în calitate de administrator al companiei.  

Licitaţii cu strigare pentru imobilele fostului Proditerm

Preţuri : punct termic 1 str. Lalelelor  477.900 de lei
Punct termic 2 – B-dul decebal nr 46 – 438.600 de lei
Punct termic 5 – Aleea Margaretelor – 357.000 de lei
Punct termic 13 – Aleea Merilor – 520.600 de lei
Punct termic 21 – Aleea Turturelelor – 260.000 de lei
Punct termic 28 – 330.000 de lei

Sediu administrativ 661.900 de lei, depozite, magazii 97.000 d elei, clădiri dispecerat 300.000 de lei.
După ce punctele termice vor fi vândute, banii obţinuţi se împart între ANAF, Ministerul Finanţelor, DGFP BN, AVAS, Electrica şi diferite alte societăţi comerciale. Ultralex îşi va lua cotă – parte din tranzacţie, în calitate de lichidator judiciar.


Cosmin Botezat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.