Un alt contract scos la licitaţie de municipalitate în luna februarie care se referă la întocmirea proiectului tehnic, a caietului de sarcini şi a documentaţiei tehnice pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi asistenţa tehnică pe parcursul executării lucrărilor pentru obiectivul de investiţii „Restaurarea Bisericii Evanghelice CA Bistriţa în vederea introducerii sale în circuitul turistic internaţional”, pentru care s-au cerut bani europeni. Câştigătorul contractului, în valoare de peste 400.000 lei, este un nume care poate fi asociat cu tot ceea ce s-a investit până acum în reabilitarea Bisericii Evanghelice din Bistriţa, în ceea ce priveşte partea de documentaţii – SC Utilitas Centru de Cercetare Proiectare în Domeniul Reabilitării Patrimoniului Construit SRL din Cluj-Napoca.
Pe 10 februarie, municipalitatea bistriţeană a scos la licitaţie contractul privind întocmirea proiectului tehnic, caietul de sarcini, detaliile de execuţie, documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi asistenţa tehnică pe parcursul executării lucrărilor pentru obiectivul de investiţii „Restaurarea Bisericii Evanghelice CA Bistriţa în vederea introducerii sale în circuitul turistic internaţional”. Contractul este estimat la 461.327,91 lei (aproximativ 100.000 de euro), fără TVA, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai scăzut. Data limită de depunere a ofertelor este 24 februarie, iar până pe 22 martie municipalitatea estimează că va finaliza evaluarea ofertelor.
Pentru a intra în cursa pentru atribuirea contractului, firmele ofertante au trebuit să prezinte lista principalelor servicii prestate în cursul unei perioade care să acopere cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor şi beneficiarii publici sau privaţi, precum şi să prezinte servicii similare, în baza unuia sau mai multe contracte, în valoare cumulată de minim 400.000 lei fără TVA.
Doar două firme au intrat în cursa pentru obţinerea contractului – SC UtilitasCentru de Cercetare Proiectare în Domeniul Reabilitării Patrimoniului Construit (CCPDRPC) SRL din Cluj-Napoca şi SC Leviatan Design SRL din Bucureşti.
Contractul a fost câştigat de Utilitas CCPDRPC SRL, cu o ofertă de 418.400 lei.
Utilitas a pregătit documentaţia pentru depunerea proiectului pe fonduri europene
Anul trecut, proiectul „Restaurarea Bisericii Evanghelice CA Bistriţa în vederea introducerii sale în circuitul turistic internaţional” a fost aprobat pentru finanţare cu bani europeni. Valoarea totală a proiectului de restaurare a Bisericii Evanghelice este de 15.218.694,55 lei, din care 14.205.042,82 lei reprezintă cuantumul finanţării nerambursabile solicitate şi 1.013.651,73 lei cofinanţarea din bugetul local. Cheltuielile neeligibile sunt aferente sistemului de sonorizare, scenă şi lumini aferente, precum şi dotările de tip „obiecte de inventar”.
Scopul investiţiei este punerea în siguranţă a Bisericii Evanghelice, monument de interes naţional, protejarea şi punerea în valoare a tuturor valenţelor artistice, în vederea reintegrării în viaţa culturală a comunităţii şi deschiderii obiectivului turismului cultural.
Serviciile de proiectare au costat 45.259 lei şi au fost realizate tot de SC Utilitas CCPDRPC SRL.
Potrivit documentaţiei întocmite de Utilitas, în perioada 2008 – 2011 au fost reconstruite şi consolidate turnul şi şarpanta bisericii.
În anul 2012 a fost restaurată sacristia din fondurile proprii ale bisericii, iar în 2013 interiorul corului şi cele patru ferestre gotice din cor. Tot în 2013 a fost consolidată şi restaurată bolta stelată peste nava şi corpul bisericii, decorată cu picturi renascentiste în jurul cheilor şi inelelor de boltă.
Lucrări următoare
Principalele categorii de lucrări şi activităţidin cadrul proiectului, care urmează să fie efectuate, sunt intervenţii structurale– intervenţii la bolţi intermediare şi ziduri, consolidarea arcelor de la porticele dinspre est; intervenţii la subansamblurile nestructurale –intervenţii de asanare, intervenţii de reabilitare a finisajelor, intervenţii de reabilitare a închiderilor de goluri, intervenţii în vederea vizitării podului; restaurarea componentelor artistice-conservarea şi restaurarea componentelor de epocă şi a picturilor murale, conservarea şi restaurarea componentelor artistice în piatră, conservarea şi restaurarea tâmplăriei şi a mobilierului de epocă, restaurarea vitraliilor, restaurarea elementelor de fier forjat, restaurare mobilier bisericesc, orgă şi amvon; intervenţii privind siguranţa la foc; dotări: PSI, mobilier pentru expunere şi protecţie obiecte de patrimoniu, sistem de sunet, sistem de scenă, sistem de lumini, totem informativ pentru interior/ exterior, cu ecran tactil, audioghid portabil pentru vizitatori; reabilitarea instalaţiei electrice.
Firmă specializată pe monumente istorice, abonată la Primăria Bistriţa
UtilitasCCPDRPC SRLaparţine omului de afaceri clujean Szabo Balint Gyorgy, nimeni altul decât tatăl fostului ministru al Culturii în perioada noiembrie – decembrie 2014, CsillaHegedus.
Firma este specializată în cercetare şi proiectare în reabilitarea patrimoniului construit. Aceasta s-a ocupat de peste 300 de proiecte de restaurare, consolidări şi intervenţii de urgenţă în întreaga ţară, având în palmares şi câteva dintre castelele nobililor maghiari din Transilvania.
Încă din anul 2009, Utilitas CCPDRPC a început să pună mâna pe diverse contracte şi în Bistriţa-Năsăud, toate vizând Biserica Evanghelică, aflată de câţiva ani buni în reabilitare.Sumele au fost obţinute fie prin atribuire directă, fie cu ajutorul unei licitaţii publice.
Astfel, potrivit unei declaraţii de interese din 2014 a CsilleiHegedus, Utilitas CCPDRPC a pus mâna în perioada 2012-2014 pe 12 contracte încheiate cu diverse instituţii ale statului sau cu fundaţii care au în posesie clădiri istorice.
Trei dintre aceste contracte erau încheiate cu Primăria Bistriţa, vizate fiind proiectarea şi documentaţia necesare pentru reabilitarea Bisericii Evanghelice, dintre care două Ciudat este faptul că toate aceste contracte au fost atribuite direct, fără licitaţie.
În anul 2012, Utilitas CCPDRPC a pus mâna pe un contract în valoare de 60.000 de lei cu Primăria Bistriţa, încredinţarea făcându-se în baza unei cercetări de piaţă. Un am mai târziu, în 2013, prin cumpărare directă, firma clujeană mai pune mâna pe un contract în valoare de 124.000 de lei. În 2014, în una februarie, cu doar o lună înainte ca CsillaHegedus să fie numită secretar de stat în Ministerul Culturii, Utilitas CCPDRPC mai obţine un contract tot prin cumpărare directă în valoare de 45.000 de lei.
Toate aceste contracte au presupus prestări servicii de asistenţă tehnică şi de proiectare.Din declaraţia de interese a ministrului Heghedus a lipsit însă un contract încheiat la începutul anului 2013. Este vorba despre o licitaţie la care firma lui Szabo Balint Gyorgy a participat alături de Creativ Group, o altă societate comercială specializată în restaurarea monumentelor istorice şi abonată la fondurile Primăriei Bistriţa. Valoarea contractului este de 2,3 milioane de lei.
Alte două contracte au fost obţinute de firma clujeană de la Primăria Bistriţa prin negociere fără anunţ de participare, în 2009 şi 2010. Astfel, în 2009, UtilitasCCPDRPC a obţinut un contract în valoare de 209.865 lei (circa 49.000 de euro), pentru actualizarea documentaţiei la proiectul de consolidare şi reabilitare a Colegiului Naţional Andrei Mureşanu din Bistriţa. În 2010 pentru asistenţa tehnică la acelaşi proiect, firma clujeană a primit 48.940 lei (circa 11.500 euro).
Bilanţul nu arată deloc bine
Financiar însă, în ultimii ani, firma clujeană nu stă foarte bine, din 2011 încoace aceasta înregistrând mai mult pierderi decât profit. Doar în 2013 şi 2014 Utilitas a încheiat pe plus, dar nu cu sume consistente. Conform ultimului bilanţ publicat de listafirme.ro, firma clujeană a înregistrat în 2015 o cifră de afaceri de doar 323.138 lei şi a avut pierderi de circa 224.000 lei. Datoriile s-au ridicat la peste 440.000 lei,
[…] Primăria Bistriţa lucrează cu firme de casă la restaurarea Bisericii Evanghelice! Tot ce ţine d… apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]
[…] Primăria Bistriţa lucrează cu firme de casă la restaurarea Bisericii Evanghelice! Tot ce ţine d… apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]