Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud a aplicat o amendă în valoare de 200.000 de lei Primăriei municipiului Bistrița, a anunțat Asociația Bistrița Civică. Potrivit ONG-ului, sancțiunea a fost aplicată pentru că administrația locală nu a finalizat Registrul local al spațiilor verzi. UPDATE: Conducerea Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud nu confirmă cele prezentate de Asociația Bistrița Civică.

”De zece ani nu au fost în stare să finalizeze Registrul spațiilor verzi, fapt pentru care au fost sancționați contravențional conform Legii nr. 24/2007 a spațiilor verzi. Și nu este o amendă simbolică, este vorba de 200.000 lei. Consiliul Local care va fi învestit după alegerile din 27 septembrie 2020 trebuie să impute această sumă celor vinovați, pe lângă alte multe sume plătite ilegal de la bugetul local. Am sesizat Garda de Mediu Bistrița-Năsăud în această problemă, dar ei au fost mai rapizi, când au primit sesizarea noastră amenda fusese deja aplicată”, a anunțat Asociația Bistrița Civică într-o postare pe rețea de socializare Facebook.

Potrivit Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, sancțiunea a fost aplicată în luna iunie și Primăria Bistrița a primit termen pentru a finaliza Registrul local al spațiilor verzi. Astfel, administrația locală trebuie să finalizeze acest registru până la data de 1 octombrie. După această dată, comisarii de mediu din Bistrița-Năsăud vor efectua un nou control la Primăria Bistrița.

UPDATE:

Conducerea Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud nu confirmă cele prezentate de Asociația Bistrița Civică.

Contactat telefonic, șeful CJGNM Bistrița-Năsăud, Grațian Morariu, a precizat că într-adevăr a existat un control la Primăria Bistrița pe această temă, s-a constatat faptul că registrul nu era finalizat, dar s-a aplicat doar un avertisment și s-a dispus finalizarea acestuia până la data de 1 octombrie.

Noi le-am dat sancțiune cu avertisment, așa le-am și răspuns celor de la Asociația Bistrița Civică. Nu am nicio idee de unde au scos ei suma aceea și cum au interpretat. Nici nu există amenzi la valoarea pe care au dat-o ei. MNu există amendă de 200.000 de lei nici pe Legea Mediului, darămite pe spații Verzi. Maximum e 5.000 de lei”, a declarat comisarul șef al CJGNM Bistrița-Năsăud, Grațian Morariu.

Pe ultima sută de metri, Crețu și ciracul său Niculae mai dau o gaură în bugetul local.De zece ani nu au fost în stare…

Posted by Bistrița Civică on Wednesday, August 19, 2020

3 COMENTARII

  1. Dl. Comisar Sef nu cunoaste legislatia specifica. Legea 24/2007 privind spatiile verzi prevede la art.23 al(1) lit.e amenda de la 100.000 la 200.000 lei pentru lipsa Registrului spatiilor verzi.
    Primaria municipiului Bucuresti a fost amendata cu 200.000 lei pe acest articol de lege tot pentru lipsa registrului spatiilor verzi.
    Numai dupa capul comisarului sef nu exista astfel de amenda, sa mai citeasca legislatia. Nu se pomeneste nicaieri de sanctiunea cu „averisment”.
    Vom contesta PV de constatare!

  2. Domnul comisar sef ne traduce cum vrea dansul. In raspunsul primit de noi de la garda si remis presei scrie negru pe alb ca s-a dat o amenda contraventionala si in nici un caz avertisment. Oare domnul comisar sef ne confunda cu ANALFABETII FUNCTIONALI ?Scrie stimata presa altceva , suntem orbi ?

  3. Domnul Chereji, iar ti-ai suflat muci-n balta ! Nici o lege nu se poate abate si nu poate aplica principiile si normele prevazute de Legea contraventiilor, care are caracter general si unde constatatorul unei fapte contraventionale ( daca este competent teritorial si material ) functie de o anumita stare de fapt… ( pe care dumneata nu ai pricepere… ) poate aplica o sanctiune cu amenda ori cu aventisment si masurile complementorii daca sunt prevazute in legea pe care o aplica . NU TE BAGA UNDE NU TE PRICEPI , ca faci si m’ata comentarii alandala !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.