Prietenii lui Marcel Ciolacu sunt antreprenori adevărați, care reușesc să facă bani din orice oportunitate, mai ales dacă acestea vin de la instituțiile statului. Anul trecut, o societate controlată de Sorina Stan Docuz (o apropriată de-ai lui Ciolacu) prin intermediul unor interpuși a primit din partea firmei Construcții Erbașu, pentru o perioadă de trei ani, dreptul de a amplasa două mesh-uri publicitare pe o clădire în renovare a Universității București situată în plin centrul Capitalei la kilometrul zero, transmite G4media.
Societatea Erbașu repară imobilul în baza unui contract de 317 milioane de lei atribuit de Compania Națională de Investiții, o firmă de stat din subordinea Ministerului Dezvoltării. Recent, a Erbașu semnat alte contracte mari din fonduri publice. O sursă din piață a declarat pentru G4Media.ro că ”Toată lumea din breaslă știe că mesh-urile sunt afacerea Sorinei Stan Docuz”.
Aceasta sursă nu a răspuns întrebărilor G4Media.ro pe marginea acestei afaceri. Patronul Erbașu a negat orice legătură între contractele firmei sale cu instituții publice și contractul pentru mesh-urile de la Universitate.