Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat într-o intervenție televizată că PNL își dorește o siguranță în ceea ce constă sistemul energetic din țară.

”Nu sunt variante şi nu există în momentul de faţă niciun fel de tensiune legată de soluţia care va fi adoptată. Ceea ce ne dorim noi, liberalii şi cu siguranţă probabil şi partenerii noştri, este pe de o parte menţinerea tarifelor actuale pentru consumatorii casnici, preţul practic va fi menţinut la cotele acestea minime şi vor exista soluţii pentru a scădea tarifele consumatorilor economici, fie că vorbim de consumatori industriali, că vorbim de IMM-uri, că vorbim de zona de business”, a declarat Ionuţ Stroe.

El a precizat că ”energia furnizată acestor companii va fi, practic, mai ieftină”. ”În felul acesta, noi ne gândim în primul şi în primul rând la competitivitatea economiei, pentru în toate produsele şi serviciile şi în toată economia preţul energiei se va regăsi şi se regăseşte în momentul de faţă şi pe de altă parte ne dorim şi o sustenabilitate a exporturilor, a ceea ce producem noi pentru a fi competitivi pe pieţele internaţionale”, a ţinut să precizeze Ionuţ Stroe. P

Purtătorul de cuvânt a PNL a mai afirmat că dacă aceste măsuri vor fi luate printr-o ordonanţă sau două, sau trei, contează mai puţin.

”Vă pot asigura că va fi o piaţă semi-reglementată, va fi o piaţă liberalizată cu o anumită componentă de semi-reglementare, soluţie aprobată şi de Comisia Europeană, în mai multe state ale UE”, a arătat Stroe.

Întrebat dacă PNL este de acord cu această cifră maximală de 1,3 lei avansată de PSD, Ionuţ Stroe a spus: ”Putem fi de acord cu orice cifră mai mică decât cea existentă în momentul de faţă. 1,3 lei kw/h este practic un reper, dar, atenţie, nu ne dorim această cifră şi pentru consumatorii casnici, Acolo vrem ca preţurile să rămână 0,68 respectiv 0.80, în funcţie de consum. Pe piaţa într-adevăr, semi-reglementată a companiilor, a consumatorilor industriali, a IMM-urilor putem vorbi de un asemenea preţ. Decizia finală o vom avea în câteva zile, scrie stiripesurse.ro.

Citește și: Ungaria se îndreaptă spre o criză fără precedent. Restricții impuse de către autorități

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.