Conform unei declarații de presă emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și citată de Agerpres, un călugăr de la Mănăstirea Frăsinei și un alt individ au fost plasați în detenție preventivă pentru acuzațiile de viol și corupere sexuală asupra a doi minori, unul de 10 ani și celălalt de 13 ani.
Bărbaţii cercetaţi pentru viol ar fi întreţinut acte sexuale în incinta Mănăstirii Frăsinei, în perioada iulie – septembrie 2021, se menţionează în comunicatul citat.
În vara anului 2021, inculpaţii ar fi dezvoltat relaţii de amiciţie cu cei doi minori, cărora le dădeau diferite sume de bani şi cadouri pentru ajutorul acordat la vânzarea unor obiecte bisericeşti, iar ulterior i-ar fi atras în diferite încăperi ale mănăstirii unde ar fi întreţinut cu aceştia acte sexuale.
Tot în luna septembrie 2021, pentru a-l determina pe minorul de 13 ani să suporte şi să efectueze acte sexuale, unul dintre inculpaţi i-ar fi oferit acestuia diferite sume de bani.
Unul dintre inculpaţi a fost reţinut în ziua de 14 februarie, pentru viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată şi corupere sexuală (trei acte materiale), iar al doilea inculpat a fost reţinut în ziua de 17 februarie, pentru infracţiunile de viol în formă continuată şi corupere sexuală în formă continuată.
În zilele de 14 şi 17 februarie cei doi inculpaţi, unul fiind călugăr la Mănăstirea Frăsinei, au fost prezentaţi, separat, judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a dispus arestarea preventivă a celor două persoane pentru o perioadă de 30 de zile.
În cauză, procurorii au efectuat cercetări împreună cu poliţişti de la Secţia nr.1 de Poliţie Rurală Râmnicu Vâlcea.
Citește și: CJ BN, bun de plată! A pierdut definitiv procesul cu Ovidiu Florean
au si site baietii > patriarhia.xxx ,sunt profesionisti se pare