Primul târg medieval de Crăciun din România va avea loc la Bistrița pe data de 16 decembrie 2023, anunță Asociația Bistrița Medievală.
Evenimentul intitulat “O Poveste străveche de Crăciun” este inspirat de spiritul Crăciunului de altădată și va diversifica programul Târgului de Crăciun prin completarea activităților pe modelul târgurilor medievale de advent din Europa Centrală și de Vest: muzică – concert de colinde tradiționale, în orchestrație autentică, cu instrumente medievale (fluiere, cimpoaie, hurdy-gurdy, cittern, rauschpfeiffe, surle, tobe) așa cum erau interpretate în urmă cu secole, animație medievală, produse și ateliere meșteșugărești, standuri care vor încânta gurmanzii, decorațiuni și un spectacol de jonglerii cu foc. Așadar centrul istoric al orașului în care s-au păstrat elemente ale zidurilor medievale, Turnul Dogarilor, diverse clădiri din perioada renascentistă și vedeta locului, Biserica Evanghelică, proaspăt renovată, va oferi un cadru natural care va deveni parte a unui spectacol vizual.
Program:
11.00 – Probe de sunet Cimpoierii din Transilvania
15.00 – Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania
15.30 – Ateliere meșteșugăresti
16.30 – Moment muzical cu Cimpoierii din Transilvania
17.00 – Ateliere meșteșugăresti
18.00 – Concert de colinde Cimpoierii din Transilvania – partea I
19.00 – Concert de colinde Cimpoierii din Transilvania – partea a II-a
20.00 – Spectacol de jonglerii cu foc SiriuS
21.00 – After Party Medieval
Pe tot parcursul zilei (între orele 10.00 – 21.00):
Târgul medieval/ renascentist organizat în parteneriat cu Asociația Produs în Bistrița-Năsăud, animație medievală, consursuri cu premii.
Cu participarea:
Cimpoierii din Transilvania – muzică medievală/ colinde tradiționale
SiriuS – fire show
Program detaliat pe: www.bistritamedievala.ro și pe pagina de facebook Bistrita Medievală.
Serbările Bistriței Medievale 2023 sunt organizate de Asociația Culturală Bistrița Medievală, proiect finanțat nerambursabil din bugetul local al Municipiului Bistrița pe anul 2023.
Eu nu mai pot cu medievalii astia. O gasca de lalai cu sabii de lemn si formatii de hipioti. Un circ cu „jonglerii de Craciun”. Cum sa platesti asa ceva? Astept editia urmatoare cu hidosenia „religioasa” cand il tarau pe „IIsus” pe asfalt si-l bateau cu picioarele. pe Crinilor, in fata a zeci de copii. neam de inapoiati.
PS Anul viitor incepeti prin august serbarile de Craciun. Sa puteti inchiria mai mult timp „luminitele”.