În cursul lunii iulie 2014 şi a lunii aprilie 2015, trei minori ar fi sustras două telefoane mobile, bani şi un portmoneu cu acte, din interiorul a două autoturisme, unul dintre autovehicule nefiind asigurat corespunzător.

După efectuarea cercetărilor necesare, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale i-au identificat pe cei trei, la data de 16 aprilie.
Minorii au vârste curprinse între 9 ani şi 15 ani și toţi sunt din localitatea Viişoara.

„Doi dintre aceştia sunt bănuiţi că ar participat la cele cinci furturi din autoturisme şi societăţi comerciale, săvârşite în cursul anilor 2014 şi 2015”, informeaza IPJ BN.

Prejudiciul total cauzat, în valoare de 1.300 de lei, nu a fost recuperat, însă cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a minorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.