Angajații Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) își vor primi salariile, a anunțat Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

”Prefectul Stelian Dolha a transmis, către Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, la solicitarea Consiliului Județean și prin petiția reprezentanților SANITAS din județul nostru, situația conform căreia nu au fost acordate drepturilor salariale începând din luna octombrie. Prin adresa formulată către instituțiile competente, reprezentantul Guvernului în teritoriu a cerut ca la rectificarea bugetară să fie avută în vedere rezolvarea problemei plăților salariilor, lucru care s-a și întâmplat. Astfel, cât de curând, angajații DGASPC își vor primii banii”, a precizat Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

În urma acestor solicitări, situația va fi remediată.

Prin rectificarea bugetară discutată în cadrul ședinței de Guvern din 23 noiembrie, angajații DGASPC, precum și asistenții personali, își vor primi salariile”, mai completează sursa citată.

Reamintim că, săptămâna trecută, angajați ai Centrului pentru Protecția Copilului Bistrița din cadrul DGASPC Bistrița-Năsăud au protestat, nemulțumiți fiind de faptul că nu și-au primit drepturile salariale pe luna octombrie. La nivel județean, DGASPC Bistrița-Năsăud are peste 600 de angajați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.