În calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Ioan Ţintean a dispus miercuri, 14 ianuarie 2015, o nouă intervenţie în locul formării zăporului de gheaţă de pe râul Ilva, localizat pe raza comunei Poiana Ilvei, astfel încât să se elimine orice pericol în măsură să afecteze infrastructura judeţeană, informează Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud într-un comunicat.

 

Monitorizarea evoluţiei cazului, de la intervenţia de luni, 12 ianuarie, a echipajului pirotehnic din cadrul I.S.U. Bistriţa, a arătat că problema a fost soluţionată parţial, existând în continuare riscul devierii cursului apei către drumul judeţean DJ 172 D. Acumularea excesivă de gheaţă, în special sub podul de cale ferată din apropiere, s-a dovedit a fi punctul vulnerabil.

„Prin evaluarea situaţiei de către membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a ajuns la concluzia că o nouă intervenţie a pirotehniştilor, cu o cantitate mai mare de exploziv, ar fi riscantă din cauza firelor de înaltă tensiune ale C.F.R. În aceste condiţii, prefectul a solicitat sprijin conducerii Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, care a pus la dispoziţie un excavator şenilat, cu ajutorul căruia gheaţa a fost fărâmiţată sau scoasă în parte la mal, în aşa fel încât apa să-şi poată relua cursul natural”, se arată în comunicatul Instituţiei Prefectului.

Problema a fost deblocată prin eforturile conjugate de monitorizare şi intervenţie ale Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, I.S.U, Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud şi reprezentanţilor locali ai comunei Poiana Ilvei.

 

tintean_poiana ilvei

Prefectul s-a asigurat, la faţa locului, că totul a decurs conform planului şi că nici o gospodărie nu este în pericol, mai precizează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.