Mereu ne este dat sa întâlnim pe unde mergem diferite “minuni ale lumii”. O asemenea minune am întâlnit si pe drumul care leaga Becleanul de Bistrita în barul unui motel. Ospatara cu numele de scena “hangita” nu era decât o baba stirba care îti spune ca nu serveste mâncare ca este prea dimineata. În locul meniului zilei ai parte de scene de-a dreptul hilare – mese care se clatina si care forteaza clientii sa stea cu consumatia în mâna ca nu cumva sa o serveasca de pe jos. Cireasa de pe tort este muzica “încântatoare si relaxanta” specifica localului – hitt-urile vestitei Carmen Serban. Din pacate nu este singurul local de acest gen, pe care decât sa faci popas mai bine îl ocolesti. Dar vorba românului, se poate si mai rau.