Victor Ponta, aflat în data de 12 august la Tuzla, a fost întrebat ce părere are despre faptul că un litru de combustibil este mai scump în România decât în alte țări europene, iar răspunsul nu a întârziat să apară.

„E mai scump decât alte țări din Uniunea Europeană, la motorină suntem pe locul 21, dacă nu mă înșel, la benzină am urcat puțin mai mult și evident că putem să avem o politică de raliere la media europeană în măsura în care avem și o infrastructură mai bună. Problema numărul unu la noi nu e doar prețul, problema este consumul mai mult pentru că nu ai infrastructură, deci trebuie să vedem cu ce începem. Dacă avem infrastructură mai bună atunci sigur că și prețul pe ansamblu al transportului rutier va fi mai mic, în măsura în care avem transport aerian și feroviar iarăși performant, care să poată să acopere aceste necesități”, a declarat Ponta.

A adăugat că dacă va fi făcută infrastructura mai repede, atunci costurile pe ansamblu vor fi ceva mai mici.

Țara noastră ocupă locul 24 dintr-un top de 61 de țări în care se vând cei mai scumpi carburanți.

În Statele Unite, cel mai scump sortiment de benzină costă de două ori mai puțin, iar în Venezuela, unde dreptul la resurse naturale este dobândit prin naștere, cel mai scump carburant este de 190 de ori mai ieftin decât în România.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.