Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, efectivele Poliției Locale Bistrița cu atribuții specifice, alături de celelalte forțe ce compun sistemul integrat de ordine şi siguranţă publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud și Jandarmeriei Bistrița vor intensifica acțiunile preventive, pentru ca toți cetățenii municipiului să se bucure de evenimentele organizate de Primăria municipiului Bistrița în condiții de siguranță.

„Echipajele noastre vor fi în dispozitiv începând cu Concertul de Crăciun din 22 decembrie până la evenimentul organizat cu ocazia Anului Nou din noaptea de 31 decembrie”, anunță Poliția Locală Bistrița.

Potrivit sursei citate, activitățile de prevenire și combatere a cerșetoriei vor continua și în restul perioadei. Echipajele Poliției Locale vor monitoriza în continuare zona centrelor comerciale, zonele aglomerate și Pietonalul Liviu Rebreanu.

„Cu această ocazie, vă solicităm, din nou, să NU oferiți bani sau alte bunuri persoanelor ce apelează la mila publică!”, transmi polițiștii locali bistrițeni.

De asemenea, polițiștii locali din cadrul Biroului Control Comercial, Protecția Mediului și Disciplina în Construcții vor continua monitorizarea comercianților de articole pirotehnice, referitor la respectarea Hotărârii nr. 1/29.11.2023, impusă la nivel județean de către Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

„Vă reamintim că pe domeniul public sau privat aparținând UAT Bistrița s-a interzis comercializarea acestora prin HCL 277/2022. Precizăm că verificarea activității desfășurate de către aceștia se face de către instituțiile abilitate, conform legislației în domeniul comercializării materialelor pirotehnice, și anume: AJFP – Antifraudă Fiscală, ISU BN, IPJ BN, CJPC BN și ITM BN”, mai precizează reprezentanții instituției.

Totodată, efective din cadrul Poliției Locale – Compartimentului Siguranța Circulației, alături de cele din cadrul Poliției Rutiere vor fi mobilizate în zonele de trafic intens în scopul fluidizării circulației rutiere și pietonale.

Pentru orice sesizare puteți apela Dispeceratul Poliției Locale la unul din următoarele numere de telefon 0263 239 376 și 0800 0800 33.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.