Patru tineri din Bistrița au fost amendați cu 1.000 de lei de către polițiștii locali, după ce au fost depistați consumând alcool, noaptea, într-un parc de joacă pentru copii. Polițiștii locali bistrițeni au demarat acțiuni de verificare și monitorizare a parcurilor de joacă pentru copii, după ce o publicație online a atras atenția că într-o astfel de locație din municipiu mai mulți tineri fac gălăgie în miez de noapte după ce consumă băuturi alcoolice și lasă în urma lor sticle goale, dar și alte „secreții” fiziologice.

„Ne-am autosesizat iar echipajul de noapte a avut dispoziție de a verifica și monitoriza zona reclamată precum și celelalte parcuri de joacă sesizate de cetățeni.

Colegii noștri din tura de noapte au verificat, în mai multe nopți, toate parcurile de joacă pentru copii .

Au fost identificați, în parcul de pe Aleea Greuceanu, 4 tineri care consumau băuturi alcoolice. Aceștia au fost sancționați cu amenzi în sumă totală de 1.000 lei în baza legii 61/1991, art. 2, pct. 23, „pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice” și îndepărtați de pe domeniul public.

Poliția locală va monitoriza în continuare parcurile de joacă pentru copii.

Menționăm că Poliția Locală, în intervalul orar 22.00 – 06.00 preia și soluționează sesizările cetățenilor având în dispozitiv un singur echipaj, format din: un coleg cu atribuții pe linie de ordine publică și un coleg cu atribuții pe siguranța circulației.

La final, vă solicităm, pentru a sesiza nereguli în ceea ce privește: ordinea și liniștea publică, protecția mediului, protecția activității comerciale, circulația pe drumurile publice, disciplina în construcții și afișaj stradal, să apelați la canalele oficiale de comunicare cu noi, mai precis : telefonul cetățeanului: 0800 0800 33, whatsapp: 0756 122 070, e-mail: politia.locala@primariabistrita.ro sau prin aplicația IReport.

Pentru sesizările efectuate prin dispeceratul poliției locale, colegii vor transmite sesizarea dumneavoastră spre soluționare, echipajului aflat cel mai aproape de locul reclamat”, transmit polițiștii locali bistrițeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.