Aproximativ 2.500 de poliţişti de proximitate vor învăţa, la Centrul de pregătire de la Slatina, limba şi cultura romani, după ce Poliţia Română a decis să dezvolte conceptul de poliţie de proximitate şi în mediul rural, în special în comunităţile de romi, informează Mediafax.
Direcţia de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Române implementează, la nivel naţional, în parteneriat cu Universitatea din Geneva şi Academia de Poliţie din Savatan, proiectul "Promovarea conceptului de poliţie de proximitate în zonele rurale, îndeosebi în comunităţile de romi şi alte comunităţi defavorizate socio-economic".

Potrivit sursei citate, proiectul are ca obiective prevenirea infracţionalităţii şi creşterea sentimentului de siguranţă publică pentru locuitorii de la sate şi comune.

Proiectul va fi sprijinit de echipe de specialişti din Elveţia, care, pe lângă sprijinul financiar, vor asigura expertiza necesară derulării proiectului. Contribuţia partenerilor străini se ridică la aproape două milioane de franci elveţieni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.