Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud acţionează pâna la data de 15 aprilie, pentru menţinerea climatului de siguranţă publică, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor ce vizează patrimoniul instituţiilor, agenţilor economici sau societăţilor comerciale.
Scopul acţiunilor îl constituie prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului deţinătorilor de valori, precum şi a respectării legalităţii de către prestatorii de servicii de pază şi protecţie, monitorizare sau instalare sisteme de alarmare împotriva efracţiei.
„În perioada de referinţă, activităţile de control şi evaluare vizează, cu precădere, identificarea deţinătorilor şi a societăţilor specializate care realizează transportul de valori, fără a respecta prevederile legale, precum şi prevenirea înregistrării faptelor de furt calificat şi tâlhărie, comise asupra persoanelor care efectuează operaţiuni cu valori monetare sau a personalului de pază şi protecţie”, informeaza IPJ BN.