Politica, un joc de poker

 

Potul cel mare, este tot ceea ce interesează şi contează. Cei doi protagonişti ai acestui joc, să recunoaştem, al inteligenţelor, al răbdării, dar şi al perversităţii, Preşedintele şi Primul-Ministru, ştiu foarte bine că nu au toate cărţile câştigătoare. O parte din acestea sunt dosite la cei care chibiţează de pe margine – social-democraţii. După principiul „doi se bat şi al treilea câştigă”, nu este exclusă varianta ca cei doi protagonişti principali ai jocului să se anihileze reciproc, iar chibiţul să intre în joc şi să realizeze chinta royală. Toată lumea se întreabă de ce acest joc aparent sinucigaş al PNL-ului, ce urmăreşte de fapt Tăriceanu prin atragerea desconsiderării şi dispreţului din partea dascălilor români? Crede sau este convins că pozând în jucătorul de şah care anticipează 3-4 mutări şi stopează prin toate mijloacele creşterile salariale ale dascălilor va preveni inflaţia, criza? Greu de crezut şi de înţeles poziţia de catâr al Primului-Ministru, deoarece astfel ar putea să măture PNL de pe scena politică, aşa cum s-a întâmplat cu PNTCD la alegerile din 2000. Sau acesta are în mânecă un as de care nu ştie nimeni şi-l va folosi la momentul potrivit? Altfel nu se poate înţelege această sfidare a legii, a Parlamentului, a Curţii Constituţionale, a opiniei publice.

Jocul celuilalt partener, Preşedintele, este la fel de ambiguu şi pervers. Scopul lui este să facă sub acoperire campanie electorală partidului pe care la creat, PDL. Este convins că partidul lui dacă nu va face un scor bun, situaţia lui viitoare va fi incertă. Este extrem de multă perversitate în jocul celor doi, iar dăscălimea României, aceşti oamenii atât de bajocoriţi, umiliţi şi înjosiţi prin salariile pe care le primeasc, asistă neputincioşi la acest joc de poker mizerabil. Nu poate fi numită decât perversitate, situaţia în care o lege este promulgată, apoi este criticată în cel mai dur mod cu putinţă şi în final se revine, cerând o păsuire sindicatelor, până după alegeri. Mai mult, se dă un pronostic sigur cu rezultatul alegerilor, dar în acelaşi timp se sugerează pe faţă cam cu cine ar trebui să voteze poporul. La fel, tot perversitate poate fi numit jocul celuilat protagonist, care pur şi simplu sfidează totul în ţara asta, inclusiv Constituţia. Pe cei doi actori principali ai circului fără egal de fapt nu-i interesează nici cât negru sub unghie, îi doare chiar în fund de situaţia dascălilor, a învăţământului românesc, pe ei îi înteresează doar rezultatul alegerilor, care din ei să aibă asigurat ciolanul pentru încă un ciclu electoral. Este simplu ca bună ziua, ca să faci reformă în învăţământ, trebuie să dai salarii decente slujitorilor şcolii, apoi reforma vine de la sine. Până acum s-a pus de fiecare dată căruţa înaintea cailor, s-au făcut investiţii, dar cine să le folosească dacă nu sunt oamenii de calitate?
Jocul de poker continuă, se trişează cu o neruşinare greu de înţeles, şi de o parte şi de alta. Şi deocamdată suntem la început, încă nu s-au tăiat cărţile. Se filează şi se ascund aşii în mânecă, adversarii se studiază cu ochii mijiţi, sperând să ghicească cartea şi starea de spirit a adversarului.

Dascălii României, ca de fiecare dată, sunt folosiţi pentru a plusa.

ZAHARIA COTOC