Atenție ce mesaje postați pe rețelele de socializare! Conform Deciziei ICCJ nr. 4546/2014, rețelele de socializare sunt considerate “ spațiu public”, atrage atenția Poliția Locală Bistrița. În urma unor mesaje care conțineau expresii jignitoare la adresa polițiștilor locali, un bistrițean a primit o amendă de 900 lei.

Potrivit Poliției Locale Bistrița, pe pagina de socializare a unui ziar on-line a apărut, marți, un articol despre activitatea polițiștilor locali din cadrul compartimentului Control Comercial, cu titlul “ Polițiștii locali bagă spaima-n vânzătorii de flori “. Reprezentanții instituției au menționat totodată că verificările efectuate de polițiștii locali sunt urmare a unui val de sesizări primite prin Dispeceratul Poliției Locale, duminică, când a fost necesara intervenția polițiștilor locali de la ordine publică pentru a aplana conflictele iscate între vânzătorii de flori.

„Acel articol a atras foarte multe comentarii care depășesc cu mult limita bunului simț.

Expresii de genul: JEGOȘI de polițiști locali, vechii ,,bocteri de noapte, ,,militieni dați prin rahat,,…pe vremea lui Ceaușescu..( îi aducem la cunostinta stimabilului ca Poliția Locală a fost înființată în anul 2006), etc.

Persoana a fost identificată și i-a fost întocmit proces verbal de constatare a contravenției pentru adresarea de expresii jignitoare, în baza legii 61/1991 art. 2 pct. 1, cu amenda în suma de 900 lei.

Totodată transmitem următorul mesaj: Poliția Locală are toleranţă ZERO pentru hărţuire si limbaj licențios, adresate atât colegilor noștri cât și altor persoane sau instituții”, transmite sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.