Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a depus un proiect de modernizare a Ambulatoriului din Bistriţa din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă, dar la mai bine de doi ani, clădirea Policlinicii se află în acelaşi stadiu.
Proiectul Ambulatoriului a fost întocmit de SC Arhidinamic, firma soţiilor vicepreşedintelui Luca Iancu şi arhitectului judeţului Victor Michiu.

Scandalul iscat între consilierii din opoziţie s-a aplanat, dar modernizarea clădirii întârzie să se mai apară. Conform oficialilor din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Nord Vest, proiectul a fost depus târziu şi a intrat pe lista de rezervă, cu slabe şanse de reuşită, iar în aceste condiţii judeţul Bistriţa-Năsăud poate pierde o finanţare nerambursabilă de câteva milioane bune de euro.

Policlinica Bistriţa – servicii medicale dezastruoase, clădire infectă

Cu mare tam-tam, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a anunţat modernizarea Policlinicii de pe strada Gării. Clădirea veche urma să fie complet reabilitată şi echipată, în urma unei finanţări nerambursabile. După întocmirea proiectului au început luptele între consilierii judeţeni, care se acuzau reciproc de lucrări dirijate în funcţie de interese de partid sau de nepăsare faţă de bunul-mers al judeţului. Liviu Rusu a obţinut cu greu controlul asupra consilierilor şi cu preţul trădării unora dintre cei ai opoziţiei a obţinut undă verde pentru iniţiativele sale. Doar că, în cazul Policlinicii conflictele politice între democrat-liberali şi opoziţie costă cam scump, proiectul fiind depus prea târziu spre finanţare. Astfel, Consiliul Judeţean riscă să piardă o finanţare nerambursabilă în valoare de aproximativ patru milioane de euro.  
La ora actuală, Policlinica Bistriţa funcţionează într-o clădire improprie şi are nevoie urgentă de modernizare. Echipamentele sunt vechi şi bolnavii se înghesuie pe holurile înguste ale instituţiei sanitare. Fără sistem de aerisire în interior persistă un miros greu, şi fără o sală de aşteptare, unitatea medicală bistriţeană este departe de standardele actuale în medicină.  
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a demarat o serie de proiecte pentru modernizarea clădirilor din municipiu aflate în proprietatea instituţiei. Pentru o parte dintre aceste clădiri s-a solicitat finanţare europeană, însă după aproape un an, lucrările sunt departe de a începe. Modernizarea Policlinicii din Bistriţa este unul din proiectele Consiliului Judeţean BN anunţate cu surle şi trâmbiţe, dar care a intrat pe lista de rezervă a Agenţiei de Dezvoltare Nord-Vest, ceea ce înseamnă că va primi finanţare doar dacă alte proiecte vor fi respinse ulterior. Proiectul de modernizare a Ambulatoriului a stârnit patimi aprinse în rândul consilierilor judeţeni deoarece documentaţia a fost realizată de Biroul Asociat de Arhitectură Luca & Michiu, deţinută de soţiile vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, respectiv soţia arhitectului instituţiei.
Ba mai mult, s-a comis o mică eroare, motiv pentru care contribuţia Consiliul Judeţean creşte considerabil la un milion de euro. Mai exact, Secţia de Medicină Legală nu poate primi finanţare nerambursabilă, iar reabilitarea ei va fi finanţată exclusiv din bugetul public al judeţului.
Dacă iniţial contribuţia Consiliului Judeţean a fost prevăzută a fi de circa o sută de mii de euro, după sesizarea erorii legată de Secţia de Medicină Legală, costurile de reabilitare au trebuit trecute în sarcina administraţiei judeţene, contribuţia acesteia crescând de zece ori – adică la fix un milion de euro.
Valoarea totală de modernizare a Policlinicii este de cinci milioane de euro, din care contribuţia Consiliului Judeţean este de un milion de euro.

Liviu Rusu se jură că face rost de bani şi modernizează Policlinica

Modernizarea Policlinicii a cuprins şi secţia de Medicină Legală, motiv pentru care Consiliul Judeţean se angajează la o contribuţie de un milion de euro. Liviu Rusu, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud susţine că instituţia pe care o conduce va găsi sursele de finanţare necesare pentru acest proiect.
„Mă angajez, sigur că eu am calitatea de ordonator de credite să găsim resurse financiare în formulă rezonabilă şi să ne angajăm să susţinem acest proiect. Mă angajez în faţa judeţului pentru proiectele care sunt importante”, declara Liviu Rusu în cadrul şedinţei de consiliu în care s-a aprobat documentaţia de avizare a acestui proiect. Surpriză însă, Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest a trecut proiectul pe lista de rezervă, deoarece a fost depus relativ târziu.
Dacă până acum, Vasile Moldovan, şeful Serviciului de gestiune al proiectelor cu finanţare europeană susţinea că se aşteaptă comisia de evaluare care să viziteze obiectivul, acum acesta recunoaşte că proiectul se află pe lista de rezervă.
Biroul Asociat de Arhitectură Luca & Michiu a câştigat o serie de proiecte finanţate de Consiliul Judeţean şi a fost mărul discordiei între putere şi opoziţia de la nivel judeţean. Practic, ar fi vorba de o modernizare completă şi de o echipare cu aparatură de ultimă generaţie a Ambulatoriului, dar şi a secţiilor de Pediatrie si Medicină Legală, secţii cuprinse în proiectul de finanţare prin fonduri europene. De aproape un an, reprezentanţii CJ BN au depus documentaţia, însă proiectul se află în stand-by, iar modernizarea ambulatoriului pare a fi unul din proiectele fastuoase al administraţiei judeţene care nu va demara prea curând. Ceea ce înseamnă că se va acorda finanţare doar dacă vor fi respinse proiecte similare sau eventual se vor realoca bani de pe alte domenii. Reprezentanţii ADR NV confirmă acest lucru.
„Banii s-au epuizat pe toate axele şi finanţare mai sperăm abia în 2014. Proiectele au fost analizate pe modelul primul venit, primul sosit, iar modernizarea Ambulatoriului din Bistriţa s-a depus relativ târziu şi de aceea se află pe lista de rezervă. Doar dacă printr-o minune alte proiecte sunt declarate neeligibile, atunci modernizarea Policlinicii din Bistriţa, dar şansele sunt minime”, susţine Lia Valendorfean, reprezentant al ADR Nord – Vest.  
Proiectul măreţ de modernizare a Policlinicii Bistriţa se amână şi abia din 2014 judeţul mai poate beneficia de o modernizare din fonduri nerambursabile, dată la care se pot depune noi proiecte de finanţare.

Cosmin Botezat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.