Contractul pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, în valoare de 9,94 milioane lei, a fost semnat luni de preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, şi Mircea Leţiu, directorul general al SC Euras SRL Satu-Mare, lider de asociere.

În cel mult două luni urmează să fie demarată şi procedura de achiziţie a aparaturii medicale.

Valoare totală a proiectului, finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional – ”Modernizarea, dezvoltarea și echiparea ambulatoriului spitalului de urgență al județului Bistrița-Năsăud” – este de 36,16 milioane de lei  şi prevede modernizarea a 107 cabinete medicale și peste 50 de spații administrative, situate în trei corpuri de clădire. Contribuţia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud este de 496.986 lei şi reprezintă 2% din valoarea totală a proiectului care are o durată de implementare de doi ani.

Lucrările de execuţie trebuie să fie finalizate în termen de 16 luni de la semnarea contractului, până cel târziu 1 iulie 2015.

Licitaţia pentru contractul de lucrări a fost atribuită asocierii dintre SC Euras SRL Satu Mare ( în calitate de lider al asocierii), SC Creativ Group SRL Bistriţa şi SC Izorep SRL Târgu Mureş, oferta câştigătoare fiind de 9.943.624,62 lei fără TVA.

Pe parcursul lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Ambulatoriului de specialitate, activitatea medicală se va muta în secţia de pe strada Alba Iulia.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.