La patru ani de la aprobarea studiului de fezabilitate ar putea începe şi lucrările la obiectivul de investiţii „Construirea Podului Berăriei peste râul Bistriţa, legătura între strada Libertăţii şi zona Zăvoaie”. Valoarea proiectului depăşeşte un milion de euro. Primăria Bistriţa organizează în această perioadă o licitaţie publică în vederea identificării contructorului. Suma alocată pentru realizarea acestui obiectiv provine atât de la bugetul local cât şi din împrumutul care a fost accesat în cursul lunii februarie de Primăria Bistriţa. Proiectul urmăreşte micşorarea timpilor de parcurs şi a consumurilor de combustibil, realizarea densităţii optime cu viteze legale, evitarea formării blocajelor în trafic, realizarea unui confort al participanţilor la trafic, mărirea siguranţei circulaţiei, îmbunătăţirea condiţiilor de mediu prin reducerea noxelor și implicit a poluării.

„Podul Berăriei are menirea să deschidă circuitului edilitar o zonă, Zăvoaie, extrem de importantă pentru Bistriţa. Din cauza faptului că acum este o singură cale de acces, peste Podul Budacului, această zonă nu a avut dezvoltarea firească”, a declarat Ovidiu Creţu în repetate rânduri.

Podul peste râul Bistriţa, în aliniamentul străzii Sigmirului, va avea două benzi de circulaţie şi două trotuare, deschidere de 40 m pe 6 grinzi casetate din beton precomprimat şi oblicitate de 70 de grade. Partea carosabilă a podului va avea o lăţime de 7,80 m şi două trotuare pietonale de 1,50 m, delimitate de glisiere de protecţie de 0,55 m lăţime spre zona carosabilă şi parapete pietonale metalice de 0,25 m lăţime spre exterior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.