Un tânăr din Năsăud a avut parte de o adevărată aventură în timpul unei plimbări nocturne cu ATV-ul. Acesta a ajuns într-o zonă periculoasă, iar ATV-ul pe care îl conducea a căzut într-o râpă. Tânărul a scăpat, însă și-a dat seama că s-a rătăcit. Astfel, el a sunat la 112 și a cerut ajutor.

Aseară, un tânăr de 24 de ani din orașul Năsăud a pornit într-o plimbare cu un ATV, dar aceasta s-a transformat într-o adevărată aventură. Tânărul a pornit înspre o locație neclară, iar la un moment dat a ajuns la marginea unei râpe, în care era să alunece cu tot cu ATV-ul pe care îl conducea. Din fericire, acolo a ajuns doar ATV-ul. Speriat, tânărul și-a continuat drumul înspre casă, pe jos. Fiind deja întuneric, acesta nu a mai știut clar unde se află și a sunat la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pentru a solicita sprijinul autorităților”, precizează Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Pe urmele tânărului au pornit jandarmi, pompieri și polițiști, iar datorită localizării oferite prin GPS de către dispeceratele celor trei instituții, tânărul a fost găsit în mai puțin de o oră, în zona Valea Caselor, din orașul Năsăud, la aproximativ 5 km de casă.

Acesta nu a necesitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind doar speriat în momentul în care echipele de căutări au ajuns la el.

Potrivit jandarmilor, ”căutarea tânărului ar fi durat mult mai mult dacă nu ar fi existat GPS-urile din dotarea dispeceratelor instituțiilor implicate (Jandarmerie – ISU – Poliție), care ajută la o localizare imediată și exactă a unei persoane rătăcite”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.