Un pieton a fost lovit, marți seara, de un autoturism pe DN 17, în localitatea bistrițeană Tiha Bârgăului. Acesta a fost găsit inconștient și cu otoragie.

Accident grav în această seară, în Tiha Bârgăului, unde un pieton a fost accidentat grav de un autoturism.

La locul accidentului au intervenit echipaj de prim ajutor de la Garda de Intervenție Prundu Bârgaului și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.

Din primele informații, victima a fost găsită de echipajele medicale în stare de inconștiență și cu otoragie (n. r. – scurgere a unei cantități de sânge din ureche).

UPDATE

”Conform primelor verificări, efectuate la fața locului de către polițiștii Serviciului Rutier a rezultat faptul că în această seară, pe drumul național 17, în localitatea Tiha Bârgaului, un bărbat de 29 de ani, din Tureac, care conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Vatra Dornei, a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 50 de ani, din localitate, care s-ar fi angajat în traversare neregulamentară a străzii, prin loc nepermis și fără să se asigure”, au precizat reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Femeia nu a putut fi testată, fiind transportată la spital.

Continuă cercetările polițiștii Serviciului Rutier, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.