Deoarece se înregistrează un aflux de persoane care se întorc în ţară în cursul acestei luni pentru a-şi petrece concediul de odihnă, 285 de poliţişti din cadrul Structurilor de Ordine Publică, Poliţie Rutieră, Investigaţii Criminale, Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Acţiuni Speciale, Poliţie Transporturi şi alte structuri au acţionat, în sistem integrat, în vederea depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale şi pentru asigurarea climatului de siguranţă publică.

„Astfel, poliţiştii bistriţeni au desfăşurat 35 de acţiuni şi au efectuat 6 filtre, în urma activităţilor desfăşurate fiind constatate 16 infracţiuni de natură judiciară, 10 la regimul circulaţiei şi 8 infracţiuni de alt gen, dintre care 10 în flagrant delict”, informează IPJ BN.

Poliţiştii au depistat 2 persoane urmărite, care aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei închisorii, şi au confiscat o armă letală.

De asemenea, au fost aplicate 917 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 436.685 de lei, fiind confiscate bunuri în valoare de 12.611 lei.

„Pe parcursul celor şapte zile, au fost aplicate 55 de sancţiuni privind faptele de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, prevăzute de Legea nr. 61/1991, 15 contravenţii prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 28 de sancţiuni contravenţionale la alte acte normative.
Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în urma cărora au aplicat 819 sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice”, mai adaugă IPJ BN.

De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării 21 permise de conducere şi au fost retrase 22 certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.