Home Societate Peste 20.000 de persoane și autovehicule, controlate de forțele de ordine în...

Peste 20.000 de persoane și autovehicule, controlate de forțele de ordine în prima zi de carantină

În prima zi în care municipiul Bistrița s-a aflat în carantină, forțele de ordine au controlat circa 20.000 de persoane și autovehicule, în urma verificărilor fiind aplicate și sancțiuni. 

Astfel, potrivit datelor comunicate de autoritățile din Bistrița-Năsăud, în prima zi de carantină, misiunile specifice au fost executate cu un efectiv de 110 forțe de ordine: 53 de jandarmi, 49 de polițiști și 8 polițiști locali, fiind folosite 48 de mijloace auto.

”Jandarmii și polițiștii prezenți la filtrele organizate în punctele de referință au controlat 9.010 autovehicule și au legitimat 11.332 persoane, fiind aplicate în prima zi de carantină un număr de 67 de sancțiuni, astfel: 13 amenzi în valoare de 9.000 de lei, respectiv 54 de avertismente scrise pentru nerespectarea restricțiilor de liberă circulație. Totodată, au fost organizate și acțiuni punctuale în interiorul zonei carantinate, find legitimate 468 de persoane. Au fost verificate 72 de societăți comerciale, fiind efectuate acțiuni înclusiv în zonele centrelor comerciale, respectiv zona gării și autogării”, a anunțat Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Printre motivele care i-au determinat pe bistrițeni să iasă din case în primele ore de la instituirea carantinei s-au numărat cele privind achiziționarea unor produse de strictă necesitate sau a unor medicamete, precum și achiziționarea hranei pentru animalele domestice sau de companie.

Autoritățile avertizează că dacă în prima zi au predominat acțiunile de informare a cetățenilor privind măsurile care trebuie respectate odată cu instituirea măsurii carantinării, în perioada următoare vor fi aplicate sancțiuni celor care nu respectă restricțiile impuse de autorități.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version