Home Societate Deși e arestat la domiciliu, un tânăr din Bistrița a plecat la...

Deși e arestat la domiciliu, un tânăr din Bistrița a plecat la plimbare în ziua de Paște! Acum e acuzat și de evadare

Un tânăr din Bistrița, aflat în arest la domiciliu, s-a mai ales cu un dosar penal, după ce în prima zi de Paști a plecat la plimbare, încălcând astfel măsura preventivă impusă de instanța de judecată. Drept urmare, acum este acuzat și de evadare.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, duminică, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de evadare. Bănuit de comiterea faptei este un tânăr de 23 de ani din Bistrița, plasat în arest la domiciliu și față de care polițiștii de la Supravegheri Judiciare au dispus reținerea pentru 24 de ore.

„În fapt, în cadrul verificărilor efectuate cu privire la respectarea obligațiile dispuse față de persoanele aflate sub efectul unor măsuri preventive, polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare au constatat faptul că, în cursul dimineții de 5 mai a.c., tânărul ar fi încălcat cu rea-credință măsura preventivă a arestului la domiciliu, în sensul că ar fi părăsit imobilul în care executa arestul, fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura preventivă”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version