Primăria municipiului Bistriţa distribuie începând de miercuri, 15 octombrie 2014, prin Direcţia Municipală de Servicii Sociale, pachetele alimentare ce se oferă cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei – conform Hotărârii nr. 13/31.01.2011 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa, de completare a Hotărârii nr. 81/30.04.2009 privind stabilirea unor măsuri pentru acordarea ajutorului de urgenţă familiilor şi persoanelor aflate în situaţii deosebite, conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Pachetele alimentare vor fi eliberate în baza actului de identitate al titularului şi constă în: 1 kg zahăr, 1 kg făină, 1 kg orez, 1 l ulei şi 1 kg carne de vită la conservă.
Pachetele vor fi distribuite de la Cantina de ajutor social – bulevardul Independenţei nr. 24-26 – de luni până vineri, în intervalul orar 8.30-14.00.
De acest ajutor vor beneficia circa 2.000 de pensionari cu venituri de până la 600 lei/lună, persoane fără venituri dar care au trecut de 65 de ani, respectiv persoane cu handicap accentuat care beneficiază numai de ajutorul special lunar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.