Primarul Ioan Turc a anunțat astăzi că bistrițenii nevoiași vor primi 20 de tichete sociale în valoare de câte 10 lei, cu ajutorul cărora își pot achiziționa medicamente și alimente.

Aceste tichete înlocuiesc procedura vechii administrații prin care oamenii săraci primeau alimente pe care trebuiau să le care cu sacoșele. Distribuirea tichetelor se face începând de astăzi la Centrul de zi pentru persoane vârstnice, de pe strada Octavian Goga nr. 2A.

De astăzi, Primăria Bistrița distribuie tichetele sociale din cadrul Programului “Alimente și Medicamente”, inițiat anul trecut pentru a înlocui procedura incomodă a vechii administrații, prin care persoanele în vârstă sau cu dizabilități erau nevoite să stea la cozi pentru plase cu alimente de bază.
Tichetele sociale vor ajunge la 1722 de beneficiari care au depus cereri în acest sens la Direcția de Asistență Socială și au îndeplinit o serie de criterii de eligibilitate. Este vorba de persoane cu handicap accentuat, neinstituționalizate, care nu beneficiază de alte venituri, pensionari (pensionari de drept, beneficiari de pensii de invaliditate sau de urmaș, indiferent de vârstă), ale căror venituri nete lunare sunt de până la 1200 lei, inclusiv, dar și persoane cu vârsta peste 65 ani, care nu realizează niciun fel de venit. Din acest an, tichetele sunt universale, putând fi folosite pentru alimente sau medicamente după nevoile fiecărui beneficiar (20 de tichete în valoare de câte 10 lei).
Distribuirea acestora se face la Centrul de zi pentru persoane vârstnice, de pe strada Octavian Goga nr. 2A, de luni până vineri între orele 8.00 și 18.00, iar vinerea, de la 8.00 la 16.00“, a transmis primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.

Citește și: Vești bune pentru bistrițeni: Minivacanță de trei zile în această lună

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.