Continuăm dezvăluirile cu privire la traficul de droguri derulat de Liviu Căienar, condamnat recent în primă instanță la 14 ani și 4 luni de închisoare cu executare, dar și de Ionuț Mihai Moldovan, cel care venea cu grosul banilor pentru stupefiante. Față de acesta din urmă procesul penal a încetat, deoarece a decedat în mai anul trecut în cumplitul accident petrecut la Poiana Stampei, alături de alți doi tineri.

Reamintim că, dosarul în care au fost inculpați Liviu Căienar și Ionuț Moldovan a fost disjuns din dosarul în care au fost anchetați și judecați Marian Dan Mihăescu și Emanuel Tobias Mihăescu, tată și fiu, întrucât aceștia doi și-au recunoscut faptele și au apelat la procedura simplificată.

În decembrie, au adus aproape 20 kg de cannabis și peste 500 gr de cocaină

Cei patru au căzut în plasa procurorilor DIICOT în ianuarie 2019, după ce anterior Marian Mihăescu a făcut mai multe curse în Spania de unde a adus cantități importante de droguri – cannabis și cocaină.

În decembrie a efectuat două astfel de curse. Astfel, pe 9 decembrie Mihăescu sr. s-a deplasat în Spania, în Roquetas del Mar, cu 16.000 de euro, bani cu care a achiziționat trei zile mai târziu de la dealerul marocan Issam Anase aproximativ 6 kg de cannabis şi cantitatea de 545 g de cocaină, iar de la Micuțu și iubita lui Issam circa 5,7 kg de cannabis. Această din urmă canitate, de droguri, Mihăescu ar fi trebuit să o predea unor traficanți care să o ducă în Olanda, însă cum tranzacția nu s-a finalizat, Mihăescu a transportat-o și pe aceasta în România. Deci un total de 11,7 kg de cannabis și 545 grame de cocaină.

Cum “afacerea” mergea ca pe roate, cei trei au decis să mai efectueze un transport de droguri din Spania. Astfel, în seara de 21 decembrie 2018, Mihăescu iese din țară prin Vama Borș, având asupra lui circa 20.000 de euro, și merge din nou în Roquetas del Mar, unde se întâlnește cu Isam, de la care primește 7,5 kg de cannabis.

“Din Rocheta del Mar, inculpatul Mihăescu Marian Dan a plecat cu cantitatea de droguri primită de la numitul Isam în localitatea Jaen pentru a se întâlni cu numitul Micuţu, aşa cum îi ceruse inculpatul Căienar Liviu Adrian. Împreună cu numitul Micuţu s-a deplasat apoi în oraşul Sevilla pentru a încerca să facă rost de droguri, însă nu au reuşit, astfel că a pornit spre România doar cu drogurile primite de la Isam. Inculpatul Mihăescu Marian Dan a ajuns în România în data de 25.12.2018, dimineaţa devreme, în jur de ora 02.00, apoi s-a deplasat în județul Cluj, la locuinţa inculpatului Moldovan Ionuț Mihai din (…), căruia i-a predat cantitatea de droguri adusă din Spania şi de la care a primit suma de aproximativ 2000 lei, care reprezentau o parte din banii pentru transportul drogurilor. (…).

În perioada 21-25.12.2018 timp în care inculpatul Mihăescu Marian Dan a fost plecat în Spania pentru a transporta droguri în România a ţinut legătura prin convorbiri telefonice pe aplicaţia Whatsapp cu furnizorul de droguri Issam Anase, concubina acestuia H.F. şi inculpatul Căienar Liviu Adrian”, arată procurorii în rechizitoriu.

Au vrut 30 kg de cannabis! Au adus 10 și peste 300 gr de cocaină

Imediat după sărbătorile de iarnă, Căienar i-a contactat pe furnizorii săi de droguri din Spania să pregătească noi cantități de stupefiante pentru a fi aduse în România. Totodată, a luat legătura și cu Mihăescu sr. pentru a pune la punct detaliile privind efectuarea transportului, inclusiv detaliile privind pregătirea autoturismului.

“Aceste împrejurări rezultă din convorbirile purtate în data de 4.01.2019 de inculpaţii Căienar Liviu Adrian şi Mihăescu Marian Dan prin intermediul aplicaţiei Whatsapp, discuţiile din data de 04.01.2019, începând de la ora 16:20 având următorul conţinut : Căienar Liviu Adrian: «sunaţi-mă neapărat» , «facem două turi 30 şi 30», «ducem o tură şi mai mergem după o tură», «cum le-aţi pasat vă odihniţi şi mergeţi după alte 30», «le-am spus că luni mergeţi» şi răspunsul lui Mihăescu Marian Dan «ok».

În perioada 05.01.2019 – 6.01.2019 inculpatul Mihăescu Marian Dan, împreună cu nepotul său – numitul (…) zis Norbi şi inculpatul Moldovan Ionuț Mihai se ocupă de pregătirea/mentenanţa autoturismului cu care inculpatul Mihăescu Marian Dan urmează să plece din nou în Spania pentru a procura droguri.

Pentru a clarifica ultimele detalii ale următorului transport de droguri din Spania în România, în data de 07.01.2019 inculpatul Mihăescu Marian Dan se deplasează din (…), timp în care discută cu inculpatul Căienar Liviu Adrian şi stabilesc de comun acord să se întâlnească la localul «Popasul Drumeţului» din apropierea oraşului Beclean, (…). Acest lucru este confirmat de convorbirile telefonice dintre cei doi inculpaţi de la ora 19:58 iar faptul că întâlnirea a avut loc rezultă din punerea în aplicare a măsurii de supraveghere efectuată de către ofiţeri din cadrul SCCO Bistriţa-Năsăud la aceea locaţie – pe baza autorizaţiei emisă de instanţă. (…)

Înainte de a pleca în Spania, în data de 08.01.2019, inculpatul Mihăescu Marian Dan s-a întâlnit cu inculpatul Moldovan Ionuț Mihai în (…), ocazie cu care a primit de la acesta echivalentul a 26.000 sau 27.000 euro, în lei, pentru a-i aduce acestuia din Spania cannabis şi cocaină.

În Spania, inculpatul Mihăescu Marian Dan s-a întâlnit cu numitul Micuţu şi, împreună cu acesta, s-a deplasat în oraşul Sevilla la prieteni de ai numitului Micuţu, cu care au discutat despre o cantitate de 60 de kilograme de droguri «30 şi 30».

Întrucât acei furnizori nu au fost de acord cu autoturismul cu care urmau să fie transportate drogurile – Volkwagen Golf combi cu nr. (…), au refuzat să îi livreze marfa, astfel că acel transport nu s-a mai materializat.

În continuare inculpatul Mihăescu Marian Dan a aşteptat câteva zile pentru a primi drogurile timp în care s-a deplasat şi în localitatea Roqueta del Mar, unde i-a predat numitului Isam banii primiţi de la inculpatul Moldovan Ionuț Mihai – în contul unor cantităţi anterioare de droguri, fapt pentru care nu a primit de la numitul Isam în acel moment nici un tip de drog.

Inculpatul Mihăescu Marian Dan s-a întors apoi la numitul Micuţu de la care a primit 10 kilograme de cannabis şi o cantitate de 354 grame cocaină. În acest timp, inculpatul a aflat atât de la Micuţu cât şi de la inculpatul Căienar Liviu Adrian că se mai încearcă procurarea unei alte cantităţi de cannabis. Micuțu i-a solicitat inculpatului să mai aştepte să mai facă rost de droguri pentru a-i trimite şi vărului inculpatului Căienar Liviu Adrian, pentru care urma să plătească acesta din urmă.

După aproximativ trei zile Micuţu i-a mai adus inculpatului aproximativ 7 kilograme de cannabis, care urmau să fie transportate în România şi predate inculpatului Căienar Liviu Adrian.

În fotografia 124531.jpg, ce a fost identificată în aparatul Allwiev Viper i V1, în care se observă o bucată de hârtie fotografiată, este reprezentată prima cantitate de droguri primită de la Micuţu, respectiv 23 de pachete cu cannabis, în greutate totală de 10.316 grame, precum şi cantitatea totală de cocaină, respectiv 354 grame. Din acea cantitate de cocaină, la indicaţiile numitului Micuţu, 50 de grame urma să îi fie predate inculpatului Căienar Liviu Adrian, iar diferenţa inculpatului Moldovan Ionuț Mihai.

Rezultă astfel că inculpatul Moldovan Ionuț Mihai ştia că va primi cantitatea de cannabis precizată anterior, precum şi 354 grame de cocaină. După ce a primit drogurile, inculpatul Mihăescu Marian Dan a plecat spre România.

Pe drumul spre România, inculpatul Mihăescu Marian Dan i-a comunicat inculpatului Căienar Liviu Adrian că are nevoie de el la intrarea în ţară şi să se deplaseze cu autoturismul (…), lucru cu care acesta a fost de acord. În intervalul în care inculpatul Mihăescu Marian Dan era în Spania a discutat şi cu inculpatul Mihăescu Emanuel Tobias, care a scos şi maşina (…) din service şi a transportat-o la Bistriţa.

Inculpatul Mihăescu Marian Dan i-a solicitat fiului său Tobias, să îi predea maşina inculpatului Căienar Liviu Adrian pentru a se deplasa la frontieră în aşteptarea inculpatului Mihăescu Marian Dan. Întrucât Mihăescu Marian Dan a avut un accident rutier, Mihăescu Emanuel Tobias şi Căienar Liviu Adrian au mers în Ungaria unde i-au predat inculpatului Mihăescu Marian Dan asigurarea autoturismului şi o sumă de bani după care au pornit spre frontieră. În Punctul de trecere al frontierei Borș cei trei inculpaţi au fost depistaţi de organele de poliţie.

La data de 17.01.2019 numitul Mihăescu Marian Dan a fost prins în flagrant în Punctul de trecere a frontierei Borș – România, de către organele de poliţie judiciară imediat după ce acesta a trecut frontiera din Ungaria în România, introducând astfel pe teritoriul României, fără drept, cantitatea de 15 kg de cannabis şi 300 g de cocaină, droguri ascunse de făptuitor în interiorul autoturismului cu care se deplasa acesta”, arată procurorii în rechizitoriu.

Nu a recunoscut nimic în fața instanței! Probele l-au contrazis

Deși anchetatorii au avut probe clare împotriva lui Căienar, acesta nu și-a recunoscut faptele. Doar la începutul urmăririi penale a recunoscut, parțial, câteva din faptele comise la începutul anului 2018, însă nu și cele comise în decembrie același an și ianuarie 2019, iar în instanță a negat tot.

“În cursul urmăririi penale inculpatul Căienar face declaraţii şi cu privire la modul în care s-a organizat următorul transport de droguri negând însă orice implicare în faptele reţinute a fi comise în decembrie 2018-ianuarie 2019. În declaraţia dată în faţa instanţei la data de 1.09.2021 inculpatul Căienar Liviu Adrian neagă orice implicare în vreo activitate de trafic sau introducere în ţară de droguri de risc sau mare risc. Împrejurările arătate în această declaraţie cuprind numeroase contradicţii cu privire la care inculpatul nu a oferit nicio explicaţie.

Astfel deşi la urmărire penală arată că l-a cunoscut pe inculpatul Moldovan Ionuț Mihai în urmă cu trei ani în Spania, în faţa instanţei a declarat că se cunosc din copilărie şi că a relaţionat cu acesta doar pentru că dorea să acceseze fonduri europene şi nu pentru achiziţionare sau distribuire de droguri.

Inculpatul recunoaşte că este consumator de canabis, neagă că ar fi consumat MDMA deşi aşa cum rezultă din actele dosarului, cu ocazia percheziţiei efectuate la locuinţa acestuia au fost găsite resturi de substanţă albă cristalizată cu privire la care în urma analizelor de laborator s-a stabilit că este drogul de mare risc MDMA.

Dacă în cursul urmăririi penale inculpatul Căienar Liviu a afirmat că l-a cunoscut pe inculpatul Mihăescu Marian Dan prin intermediul lui Moldovan Ionuț Mihai, în faţa instanţei susţine că l-a cunoscut prin intermediul lui Mihăescu Emanuel Tobias care era furnizorul său de cannabis. Totodată l-a indicat şi pe Mihăescu Marian Dan ca devenind ulterior sursa de unde îşi procura canabis pentru consum propriu. Totodată inculpatul arată că declaraţiile date în cursul urmăririi penale nu corespund adevărului şi că au fost date la promisiunea organelor de urmărire penală că va fi pus în libertate”, arată instanța în motivare.

Ani grei de pușcărie

Judecătorii țin însă cont că declarațiile date în timpul urmăririi penale se coroborează cu probele aduse de procurori, astfel că ce a susținut în instanță a fost înlăturat.

“Apreciem că împrejurările descrise de către inculpat în declaraţia dată în cursul urmăririi penale cuprind detalii care se coroborează cu celelalte împrejurări ce rezultă din interceptările autorizate, din percheziţia informatică şi declaraţiile celorlalţi inculpaţi iar justificarea oferită pentru modificarea acestei declaraţii este formală.

Nu excludem în acest sens, ca modificarea poziţiei inculpatului să fie rezultatul demersului coinculpatului Moldovan Ionuț Mihai, inculpatul Căienar Liviu Adrian fiind persoana care putea să furnizeze cele mai multe informaţii cu privire la implicarea lui Moldovan în faptele ce constituie obiectul acuzaţiilor. Avem în vedere că modificarea poziţiei lui Căienar a fost concomitentă cu schimbarea apărătorului acestuia, moment din care strategia de apărare a fost una (…) încercându-se să se ateste că ar fi existat o colaborare a fostului apărător cu organele judiciare în detrimentul inculpatului, aspect care însă a fost negat de către inculpat. Pe de altă parte, aspectele legate de modul de colaborare între membrii grupului infracţional, de comunicare între aceştia, de sumele de bani vehiculate şi cantităţile de droguri arătate în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, prezintă un grad de detaliere şi de coroborare a detaliilor cu celelalte probe la care am făcut referire, care nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi fost cunoscute îndeaproape de inculpatul Căienar. Ca urmare, contrar argumentelor apărării apreciem că probele cauzei relevă implicarea inculpaţilor în activitatea ilicită de procurare de droguri şi de introducere în ţară a drogurilor în modalitatea descrisă anterior”, mai arată instanța în motivare.

Drept urmare, în acest dosar, Liviu Căienar a fost condamnat la:

 – 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin.1,2 C.p. ;

 – 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la introducere în ţară de droguri de risc şi mare risc prev. art. 48 Cod penal rap. la art. 3 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. şi art. 15 alin.1 din Legea nr. 143/2000;

 – 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. şi art. 15 alin.1 din Legea nr. 143/2000;

 – 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin.1,2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. şi art. 15 alin.1 din Legea nr. 143/2000.

Întrucât Căienar mai are o condamnare de 9 ani de închisoare, sentință pronunțată de Curtea de Apel Cluj în alt dosar de trafic de droguri, în care sunt incluse și condamnările pronunțate de instanțele din Spania și Austria, pedepsele au fost descontopite, iar la pedeapsa principală de 7 ani de închisoare din acest dosar s- adăugat câte o treime din restul pedepselor, rezultând cei 14 ani și 4 luni de închisoare. Sentința nu este definitivă și a fost atacată de Liviu Căienar la Curtea de Apel Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.