Deoarece se înregistrează un aflux de persoane care se întorc în ţară în cursul acestei luni pentru a-şi petrece concediul de odihnă, 256 de poliţişti din cadrul Structurilor de Ordine Publică, Poliţie Rutieră, Investigaţii Criminale, Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Acţiuni Speciale, Poliţie Transporturi şi alte structuri au acţionat, în sistem integrat, în vederea depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale şi pentru asigurarea climatului de siguranţă publică.

Astfel, poliţiştii bistriţeni au desfăşurat 50 de acţiuni şi au efectuat 2 filtre, în urma activităţilor desfăşurate fiind constatate 28 de infracţiuni de natură judiciară, 5 la regimul circulaţiei şi 9 infracţiuni de alt gen, dintre care 18 în flagrant delict.

De asemenea, au fost aplicate 1.144 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 138.000 de lei, fiind confiscate bunuri în valoare de 9.214 lei.

„Pe parcursul celor şapte zile, au fost aplicate 75 de sancţiuni privind faptele de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, prevăzute de Legea nr. 61/1991, precum şi 138 de sancţiuni contravenţionale la alte acte normative”, informează IPJ BN.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în urma cărora au aplicat 931 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

„De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării 21 permise de conducere şi au fost retrase 23 certificate de înmatriculare”, mai adaugă IPJ BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.