Polițiștii aflați în dispozitivul de ordine publică au acționat, în noaptea de 6/7 mai, pe raza orașelor Bistrița și Năsăud, precum și a secțiilor arondate, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, comise prin violență, a infracțiunilor de furt, dar și pentru reducerea riscului rutier. La acțiuni au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, au fost legitimate și verificate 100 de persoane și au fost oprite în trafic, pentru control, 73 de autoturisme. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 9.275 de lei, dintre care 2 pentru nerespectarea Legii 61/1991, în cuantum de 2.000 de lei.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au desfășurat acțiuni de monitorizare a traficului rutier, în scopul prevenirii accidentelor rutiere și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În acest sens, pentru abaterile la regimul rutier constatate, polițiștii Serviciului Rutier au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale în valoare de 16.820 de lei, au reținut un permis de conducere și 2 certificate de înmatriculare.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi și cei ai Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au acționat pentru prevenirea și combaterea încălcării regimului legal de viteză, a depistării conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, dar și a conștientizării, de către conducătorii auto, a riscurilor la care se expun atunci când încalcă regulile de circulație. Astfel, au fost controlate 59 de autovehicule, toți conducătorii acestora fiind testați alcooltest. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, toate conform O.U.G 195/2002, în valoare totală de 3.190 lei și a fost reținut un permis de conducere.
Astfel, azi-noapte, în jurul orei 01.40, polițiștii Secției 5 Poliției Rurală Pentru Rareș, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe Drumul Județean 171, în localitatea Uriu, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa din direcția Uriu către Dobric. La volan a fost identificat un tânăr de 26 de ani, din Dej, iar în urma testării cu aparatul DrugTest 5000, rezultatul a fost pozitiv la metamfetamină, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.
De asemenea, ieri, 6 mai, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit în trafic, pe un drum comunal din Telcișor, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din localitate. În urma verificărilor, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost 0.28 mg/l alcool în aerul expirat.
În autoturism a fost identificată și soția bărbatului, o femeie de 36 de ani, posesoare de permis de conducere care i-ar fi încredințat soțului autoturismul pentru a-l conduce, deși cunoștea faptul că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.