Peste 1.100 de români nu au respectat regulile impuse de autorități în prima noapte de carantină din România, astfel încât s-au ales cu amenzi.

Potrivit Poliției Române, în intervalul orar 23.00 – 05.00, polițiștii din toată țara au acționat, alături de jandarmi și polițiști locali, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19.

Au fost depistate 1.132 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 1.150 de amenzi, în valoare totală de 301.000 de lei.

Din totalul acestora, 1.132 au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea sau libera circulație, în valoare de 272.000 lei, scrie stiripesurse.ro.

„În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu excepții motivate”, arată Poliția Română.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.