Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, efectuează 11 percheziții domiciliare, în județele Cluj, Bihor și Sălaj, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală, față de 5 persoane.

Din cercetări a reieșit că persoanele vizate, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, ar fi dispus înregistrarea, în actele contabile, de facturi ce reflectă operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor.

Vor fi puse în executare mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate, în scopul identificării acestora și conducerii la sediile inspectoratelor de poliție județene Cluj și Bihor, pentru aducerea la cunoștință a calității procesuale, a drepturilor și obligațiilor aferente și audierii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune participă polițiștii inspectoratelor de poliție județene Cluj, Bihor și Sălaj (Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Criminalistic și Serviciul pentru Acțiuni Speciale).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.