Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Cluj, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală. Patronul unei dintre firmele implicate ar fi asigurat forță de muncă pentru o mare companie bistrițeană.
Miercuri dimineața au fost derulate 11 percheziţii în judeţul Cluj şi una în judeţul Arad, la domiciliile unor persoane şi la societăţile comerciale administrate de acestea.
Potrivit unui comunicat transmis de Poliția Română, persoanele vizate sunt bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală, comise în perioada 2014 – 2020.
„În fapt, ar fi fost evidențiate în actele contabile şi în alte documente legale, cheltuieli nereale, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.
Totodată, s-ar fi ascuns sursa impozitabilă şi taxabilă, prin neînregistrarea în documentele contabile sau în alte documente legale a impozitului pe venit al salariaţilor şi a contribuţiilor sociale, pentru peste 7.000 de angajaţi a 4 socieţăţi comerciale, din judeţele Cluj şi Arad.
Din cercetări a reieșit și că s-ar fi omis înregistrarea în documentele contabile şi în declaraţiile fiscale a unor venituri, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, constând în impozit pe venit a microîntreprinderilor şi impozit pe profit„, se arată în comunicatul Poliției Române.
În cauză, prejudiciul cauzat statului român este de aproximativ 31.000.000 de lei, urmând a fi dispuse măsuri asiguratorii, în vederea recuperării acestuia.
Potrivit Ziar de Cluj, una dintre firmele vizate de ancheta procurorilor clujeni este Autofarcab SRL, deținută de Țap Alexandru Arin și Țap Cristofor Florin. Cel din urmă ar fi asigurat forță de muncă pentru filialele Leoni din Bistrița și Arad.
În 2016, cei de la Autofarcab SRL au fost prinși, în urma unui control derulat de către cei de la ITM Cluj, cu peste 400 de oameni care lucrau la negru.
Florin Cristofor Țap a înființat și radiat alte două firme: ARIFLOR EXIM SRL și FORTPLASS EXIM SRL. Cea din urmă societate comercială a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri de peste un milion de euro, iar în 2015 a intrat în insolvență.