Cei 62 de primari şi aproape tot atâţia viceprimari (ţinând cont că nu toţi primarii sunt secondaţi de viceprimari), precum şi preşedintele Consiliului Judeţean şi cei doi vicepreşedinţi ar putea beneficia odată cu pensionarea pentru limită de vârstă de pensii speciale. Acestea se vor adăuga la pensiile de stat pe care respectivii le vor obţine în mod normal, ca tot românul care se pensionează.
Pensiile speciale ar fi un al doilea cadou oferit pe tavăde Parlament aleşilor locali, în cazul în care acest proiect va fi votat, după ce în 2014 salariile acestora au crescut simţitor.
Mai mulţi deputaţi din toate partidele politice au semnat o propunere legislativă care prevede acordarea de pensii speciale pentru preşedinţii de Consilii Judeţene, primari şi viceprimari. Aceştia ar primi îndemnizaţii care se adaugă pensiei normale şi care pornesc de la 400 de lei pentru primarii de comune şi pot ajunge la peste 5.000 de lei pentru un şef de Consiliu Judeţean, nota de curând cotidianul Adevărul.
Dacă respectiva propunere legislativă, depusă la Parlament cu o zi înainte de vacanţa parlamentară, va fi votată, aleşii locali ar urma să primească pe lângă pensia normală şi o pensie specială, care pleacă de la de la trei-patru sute de lei pentru un primar de comună cu un singur mandat şi depăşesc 4.000 de lei, de pildă, în cazul primarului Capitalei, Sorin Oprescu, care are două mandate.
Pe de altă parte, este foarte adevărat că încă sunt foarte puţini printre aceşti aleşi locali care au vârsta de pensionare. Însă, la fel de adevărat este şi faptul că dacă propunerea legislativă ca fi votată, cei care sunt încă tineri acum, atunci când vor ajunge la vârsta pensionării vor beneficia şi ei de lege.
Formula de calcul
În ceea ce îi priveşte pe foştii primari, viceprimari, preşedinţi de CJ-uri şi vicepreşedinţi şi aceştia intră în calcul, şi mai mult decât atât, conform propunerii legislative, pensia specială va fi calculată la nivelul salariului actual al unui ales local, nu în funcţie de cel pe care ex-alesul l-a încasat în timpul mandatului.
Calculul propus este întocmai după modelului adoptat la legea privind acordarea de pensii speciale pentru parlamentari. Astfel, potrivit articolului 32, alineatul 2 din proiect, pensia specială va fi rezultatul dintre produsul numărului lunilor de mandat şi 0,55% din îndemnizaţia brută lunară a unui lider local. De asemenea, potrivit proiectului, îndemnizaţia se acordă, la fel ca la parlamentari, în limita a trei mandate şi doar dacă primarul, viceprimarul, preşedintele de Consiliul Judeţean sau vicepreşedintele a deţinut funcţia respectivă minim doi ani.
Primarii-pensionari ar fi avantajaţi
Dar să vedem ce pensii ar obţine aleşii din Bistriţa-Năsăud, dacă se vor legifera aceste pensii speciale. Trebuie menţionat din capul locului că sunt luate în calcul îndemnizaţiile încasate de aceştia la nivelul anului 2014, când salariile acestora au fost majorate de la jumătatea anului. Mai mult decât atât, în declaraţiile de avere sunt menţionate sumele nete, nu cele brute. În plus, unii dintre aleşi nu şi-au făcut publice de prin 2012 declaraţiile de avere, astfel încât în acest moment putem face doar nişte estimări.
Primul care ar beneficia de aceste prevederi ar fi primarul comunei Rodna, Alexandru Năşcan, care este de câţiva ani pensionat pentru limita de vârstă. Astfel, pe lângă pensia de circa 1.600 de lei pe care acesta o primeşte de la stat, Alexandru Năşcan ar putea încasa lunar şi o pensie specială în cuantum de peste 1.800 lei. El are la activ patru mandate în fruntea Primăriei Rodna, însă doar trei i se vor lua în calcul.
Vasile Găurean, primarul comunei Galaţii Bistriţei, are şi el multe mandate la activ, însă tot trei i se vor lua în calcul. În 2014 acesta urma să se pensioneze pentru limita de vârstă, iar pensia care urma să o încaseze se situa la un nivel destul de mic, cu puţin peste 1.000 lei. Dacă propunerea legislativă privind pensiile speciale va intra în vigoare, primarul din Galaţii Bistriţei va beneficia de o sumă lunară care depăşeşte 1.500 lei.
Fostul primar al Bistriţei, Vasile Moldovan este de circa doi ani pensionar. Pe lângă pensia pe care acesta o încasează pentru limita de vârstă ar putea primi o pensie specială lunară în cuantum de aproximativ 2.000 lei, pentru două mandate. La calculul pensiei speciale în cazul ex-primarului Bistriţei se va ţine cont de nivelul salarizării actualului primar, Ovidiu Creţu. De altfel şi Ovidiu Creţu, dacă s-ar pensiona ar încasa o sumă similară, de circa 2.000 lei, pentru două mandate, deocamdată. Acesta însă va beneficia oricum de pensie specială fiindcă are la activ un mandat de senator.
La oraşe, „speciala” ar fi niţel mai mică
Primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea ar încasa o pensie specială de circa 800 lei, pentru un singur mandat, în timp ce fostul primar al urbei de pe Someş ar încasa o pensie specială lunară de circa 2.000 lei. Dumitru Mureşan are la activ trei mandate, plus că s-ar lua în calcul nivelul salariului actual al primarului.
Şi Nicolae Moldovan, primarul oraşului Beclean, care are mai mult de trei mandate, ar încasa o pensie specială de cel puţin 2.000 lei, însă probabil peste vreo … 20 de ani.
Excepţie nu face nici primarul oraşului Sângeorz Băi, Roland Venig, care în momentul în care s-ar pensiona ar putea încasa o pensie specială de cel puţin 2.000 lei.
Numărul mandatelor umflă pensia
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, precum şi actualul şef al administraţiei judeţene, Radu Moldovan , au la activ câte un mandat în fruntea judeţului. Ambii ar putea primi pensii speciale care în acest moment s-ar cifra la aproximativ 1.200 lei. Radu Moldovan însă va putea beneficia de o pensie specială având în vedere că el are la activ două mandate de deputat.
Cel mai avantajat ar fi însă cel mai longeviv preşedinte al Consiliului Judeţean – Gheorghe Marinescu – care are la activ trei mandate în fruntea CJ BN, plus un mandat de vicepreşedinte. Acestuia i s-ar lua în calcul foarte probabil cele trei mandate din fruntea administraţiei judeţene, astfel că la pensia de stat i s-ar adăuga circa 3.600 lei.
Vicepreşedintele CJ BN, Dorin Popescu ar încasa o pensie specială în cuantum de aproximativ 800 lei, în condiţiile în care are doar ar avea doar 36 de luni în această funcţie, la final de mandat. Însă, actualul vicepreşedinte al CJ BN ar putea benefica şi de o pensie specială parlamentară, întrucât are la activ un mandat de deputat, în legislatura 2000– 2004. Celălalt vicepreşedinte al CJ BN, Alexandru Pugna ar încasa o pensie specială de peste 1.400 lei.