Pelerinajul de la Nicula, care are loc în fiecare an de Sfânta Maria Mare, este unul dintre cele mai importante evenimente religioase din Transilvania, dar şi din întreaga ţară. Mănăstirea de la Nicula este atestată documentar în anul 1552. În primul secol de existenţă a fost o aşezare monahală modestă, „un fel de sihăstrie a câtorva călugări retraşi în pustietatea codrului, păstrând urma discreţiei la fel ca în cazul altor vetre monahale ardelene”, după cum susţin reprezentanţii Mitropoliei Clujului.
Numele ei a ieşit la lumină de abia în primăvara anului 1699, prin icoana Maicii Domnului, zugrăvită în 1681 de către preotul ortodox Luca din Iclod, cumpărată de la acesta de nobilul român Ioan Cupşa şi donată apoi Mănăstirii Nicula. Icoana, care este elementul central al pelerinajului, s-a dovedit a fi făcătoare de minuni. Icoana o reprezintă pe Fecioara Maria cu pruncul Isus în braţe şi a devenit, peste secole, una dintre cele mai emblematice reprezentări ale Fecioarei în Transilvania.
În secolul al XVIII-lea, mănăstirea devine din ortodoxă greco-catolică.
„În 1700, sub presiunea curţii imperiale din Viena, a luat fiinţă în Transilvania Biserica Unită cu Roma (Greco-Catolică), în care au fost încorporaţi o mare parte a românilor ortodocşi — preoţi şi mireni—, încrezători în viaţa mai bună care li se promitea. Ultimele bastioane de rezistenţă ortodoxă au fost însă mănăstirile, pe care generalul Bukow, la ordinul împărătesei Maria Terezia, le-a distrus cu tunurile şi cu torţele; călugării acestora — cei scăpaţi cu viaţă — s-au refugiat peste munţi. În 1774 mai exista în Nicula un singur călugăr ortodox; după toate probabilităţile, acesta este anul în jurul căruia mănăstirea Nicula a intrat sub administraţie greco-catolică. Deşi ca mănăstire propriu-zisă, cu călugări şi pravilă monahală, nu a funcţionat decât 13 ani, între 1935 şi 1948, ea a continuat să rămână obiectiv de pelerinaj prin icoana Maicii Domnului”, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Iconostas sacru din lemn de tei
Iconostasul care o împodobeşte este sculptat în lemn de tei de Samuil Keresteşiu din Tăşnad în anul 1938 şi are în centru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Prin forma sa solară, iconostasul este unicat şi de o rară frumuseţe, fiind o adevărată emblemă a Niculei.
Clădirea stăreţiei a fost construită între 1978-1989 şi ea adăposteşte un paraclis cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” şi o importantă colecţie de icoane vechi, pictate pe sticlă şi pe lemn, precum şi o colecţie de cărţi vechi de cult printre care şi „Cazania” mitropolitului Varlaam, tipărită în anul 1643.
Zeci de mii de pelerini participă în fiecare an, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la evenimentele organizate de Arhiepiscopia Clujului, Vadului şi Feleacului. Oamenii se adună din tot Ardealul sau de mai departe, iar unii dintre ei parcurg ultima bucată de drum, până la porţile mănăstirii, în genunchi, într-un efort extrem de epuizant. Cei care nu pot face acest lucru înconjoară de câteva ori micuţa şi vechea biserică de lemn, aflată încă în picioare, în curtea mănăstirii.
După rugăciune, sarmale şi cozonaci!
După ce se perindă prin faţa Icoanei făcătoare de minuni a Fecioarei Maria şi apoi participă la Sfânta Liturghie oficiată de mitropolit, credincioşii primesc din partea mănăstirii sarmale şi cozonac. În fiecare an se pregătesc pentru această zi 10.000 de sarmale şi de felii de cozonac.
Al doilea mare centru de pelerinaj
Începând cu anul 1992, în condiţiile libertăţii religioase de după Revoluţia din Decembrie 1989, Mănăstirea Nicula a devenit al doilea mare centru de pelerinaj din România — după Mitropolia din Iaşi. Zeci de mii de pelerini participă în fiecare an, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la evenimentele organizate de Arhiepiscopia Clujului, Vadului şi Feleacului. Oamenii se adună din tot Ardealul sau de mai departe, iar unii dintre ei parcurg ultima bucată de drum, până la porţile mănăstirii, în genunchi, într-un efort extrem de epuizant. Cei care nu pot face acest lucru înconjoară de câteva ori micuţa şi vechea biserică de lemn, aflată încă în picioare, în curtea mănăstirii.
