Pe teme grănicereşti

LEGALITĂŢI, ILEGALITĂŢI ŞI POLITICALE LA UNIUNEA COMUNELOR GRĂNICEREŞTI NĂSĂUDENE (II)

Traiul populaţiei de pe întinsul Districtului grănicer-militar năsăudean a fost asigurat şi a continuat, după înrolarea comunelor în armată, asemănător celui dinainte. Noul statut de drept s-a schimbat şi consolidat treptat în condiţiile de oameni liberi şi proprietari colectivi ai averilor grănicereşti.

Dar viaţa lor individuală şi familială era asigurată material din ceea ce aveau a lor şi lucrau zilnic posesiunile sau pe proprietăţile deţinute de alţii: baroni, grofi, arendaşi… şi statul, în persoana monarhului. Atât era de diversificat conceptul social că diferenţierile efective erau de la sat la sat, de la nobil la iobagi, de la un relief la altul şi de la o epocă la alta; provinciile erau uneori state sub forma de principate, regate, imperii. În situaţia aceasta de fărâmiţare teritorială şi socială iobagii în Transilvania, în unele zone, nu aveau decât sufletul şi cămaşa de pe ei. În scripte se constată că românii (cel mai mult) au fost furaţi la libertăţi şi înscrişi iobagi, robi în puterea cuvântului, dar totodată proprietari de suprafeţe întinse de pământ, turmă de oi, două juguri de boi, poiene cu albine etc. Acad. David Prodan a cules cu sârguinţă cazuistica în statistici şi exemplificări în valoroasele sale tomuri de istorie acest specific de dincoace de Carpaţi.

Complexă a fost şi starea materială, puţină sau multă ori lipsind, a românilor năsăudeni când s-au înregimentat.

Realităţile acelor vremuri, a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, grănicerizarea, greco-catolicizarea, românizarea în cuget se răsfrâng uneori dramatic în prezent. Nelămurite sunt destule noţiuni, concepte, principii, proprietăţi individuale, comunale, comunitare sunt încă neidentificate şi pe nedrept atribuite. Strigător până la cer este raptul Muntelui Stânişoara… Mai tulburată este liniştea şi pacea satelor în fostele comune grănicere de pe Bârgău. Zbuciumul lor şi protestul, neacceptarea nedreptăţilor jos la proprietarul individual, se aseamănă unor proteste din trecut, când şi-au manifestat nemulţumirile deschis şi public. Prima dată a fost îndată după desfiinţarea regimentului (1851) şi tratarea necorectă la nivel de comune a dus la un fel de separare a Văii Bârgaielor. Atunci au avut oamenii de pe Bistriţa în solidaritate pe cei din satele grănicereşti de „După Târg”, respectiv văile Budacului, Şieului şi Mureşului. Este mai apropiată revolta din perioada interbelică şi confruntarea cu centrul de la Năsăud, încheindu-se cu hotărâri corespunzătoare de către Adunarea Generală, inclusiv cu mutarea unor organe silvice şi economice la Bistriţa. Fiindcă a urmat o prosperare, organizare şi eficientizare, culminând cu construcţia celor 3 Spitale; nici azi restituite de „comuniştii” de la putere şi Uniunea în situaţia de proces pentru recuperarea lor.

La cauzele economice, politice şi sociale care au adus crizele în istoria militară şi administrativă a grănicerismului, ajuns la un sfert de mileniu al desfăşurării în timp, se adaugă şi cele de ordin informaţional şi juridic. Despre necesitatea educaţiei juridice şi cetăţeneşti Titu Maiorescu făcea sugestia încorporării în conceptul pedagogic când încă studia la Academia Thereziană din Viena. Al doilea doctorat avea să-l obţină în drept la Universitatea din Paris. Ca unul din ctitorii culturii şi civilizaţiei româneşti moderne, şi strălucit profesionist al acestei discipline, avea să parcurgă pe viu istoria marilor reforme legislative de la înfăptuirea lor de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, şi toată suita adoptării şi reformării constituţionale de Regele Carol I al României. La noi în Transilvania acelor epoci grănicerismul îşi elaborase, sub domnii străine, arme de drept pentru apărarea drepturilor cetăţeneşti şi istorice, cum fusese vestitul Instrument de pe timpul Districtului Administrativ Autonom al Năsăudului postmilitar. Cu luciditate, cu ştiinţă şi conştiinţă şi-au apărat urmaşii grănicerilor integralitatea averilor, mult sporite, până în anul 1948 când a apărut socialismul ca regim şi politică de stat. Încă prin Constituţia nouă din aprilie a început dezastrul istoric, naţionalizându-le toate pădurile şi apoi toate bunurile materiale. Grănicerii au pierdut tot.

În cei peste 40 de ani de comunism până la apariţia altei Constituţii democrate, s-a schimbat o generaţie de oameni şi mentalitatea societăţii.

Apariţia noilor realităţi greu au făcut legătura cu trecutul; dovadă că nu s-au sudat nici până astăzi, prelungindu-se tranziţia. Reapariţia grănicerismului instituţionalizat, când puţini din urmaşii străbunilor îşi cunosc drepturile, iar pentru mulţi şi cei din jur pare un miraj, că: 44 de sate au păduri grănicereşti şi în oraşe acestea au proprietăţi şi clădiri mari cu şcoli, construcţii culturale şi în destule se adăpostesc spitale şi administraţii.

Nu numai la nivelul comunităţii şi a bunurilor grănicereşti se produc probleme şi contestări, abuzuri şi ilegalităţi din partea puterii executive a guvernanţilor, indiferent de partidul la putere, ci a fiecăruia care a ajuns şi a trecut cu bocancii prin firava democraţie postdecembristă; deşi constituţional şi legislativ fiecare din ele sau împreună legiferând au rezolvat probleme a restituirilor proprietăţilor grănicereşti. Dar până la capăt şi în fapt legal nu au dus-o nici o echipă guvernamentală. Nemulţumirea nu-i o abstracţiune nici în judeţul Bistriţa-Năsăud şi nici dezordinea în domeniul averilor grănicereşti.

Dar ca pe Bârgău nu sunt, şi atât de acută criza niciunde.

 Teodor TANCO