Primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr a anunțat că administrația locală pe care o conduce are planuri mari legate de „Lacul Căianului” sau „Tăul Cetățele”, așa cum mai este recunoscut pe plan local.

„În baza unui protocol de colaborare, încheiat între Primăria Căianu Mic și Ocolul Silvic Beclean, au început acțiunile de amenajare pentru <Traseul Educativ Pădurea Valea Coldăului-Lacul Căianului>, având scop didactic și de prezentare a faunei și florei specifice zonei, pentru elevii și studenții care vor face practică în zona noastră!

Mulțumesc reprezentanților Ocolului Silvic Beclean pentru implicare, munca depusă și pentru faptul că au acceptat să sprijine inițiativa administrației locale de a pune în valoare acest obiectiv minunat!

Este doar un început! În viitorul apropiat ne propunem realizarea unui PARC DE AVENTURĂ care, cu siguranță, va atrage foarte mulți turiști!”, a precizat Paul Știr pe pagina sa de Facebook.

Totodată, edilul a mai anunțat că anul acesta vor începe lucrările de asfaltare a drumului, în lungime de peste 2 km, din localitatea Căianu Mare până la Lacul Căianului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.