Guvernul României a aprobat o nouă hotărâre privind alocarea unor sume din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unităţi administrativ – teritoriale din 16 județe, afectate de calamități naturale.

Și Bistrița-Năsăud se numără printre județele care vor beneficia de fonduri pentru înlăturarea efectelor inundațiilor, suma totală alocată fiind de 229.000 de lei. Aceasta va fi repartizată comunelor Livezile, Poiana Ilvei, Romuli și Telciu.

În aceste unități administrativ-teritoriale au avut loc, în intervalul 17-20 iulie, fenomene meteorologice deosebite, în urma cărora s-a constituit, prin ordin de prefect, o comisie mixtă de constatare și evaluare a pagubelor.

Potrivit Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, sumele alocate fiecărui județ au fost stabilite în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului din cele 16 județe beneficiare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.