Reamenajarea Parcului Municipal este în atenţia consilierilor municipali şi va fi suspus dezbaterii săptămâna aceasta în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Bistriţa.
Costul proiectului se ridică la aproximativ cinci milioane de euro.
Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a declarat într-o conferinţă de presă, faptul că Parcul municipal Bistriţa va suferi mai multe modificări şi reabilitări în anumite domenii , precum replantarea de arbori mai tineri şi înlocuirea arborilor bătrâni şi afectaţi de anumite boli. În prezent, în Parcul municipal sunt aproximativ 1.173 de arbori, iar înlocuirea unora dintre aceştia nu va duce la scăderea numărului lor, ci dimpotrivă, acesta va creşte.
De asemenea, primarul a adus în discuţie amenajarea unei unei piste speciale pentru biciclişti, care va începe din partea de vest a parcului, va continua pe partea stângă a râului Bistriţa, mai precis pe digul râului, şi se va conecta cu rutele principale ale oraşului prin intermediul zonei Podul Budacului.
În perimetrul parcului este prevăzută, de asemenea, şi amenjarea unor ochiuri de apă, iar în faţa Centrul Cultural Municipal “George Coşbuc” o scenă pentru desfăşurarea anumitor spectacole şi diferite activităţi culturale.
Pentru toate aceste proiecte se vor efectua sondaje de opinie şi, în funcţie de rezultatul acestora, se vor mai efectua unele retuşări. Proiectul va fi finanţat din fonduri europene, la care Primăria Bistriţa va participa cu 20% din valoarea acestuia.
Proiectul care vizează reabilitarea Parcului Municipal Bistriţa va fi realizat într-o perioada de aproximativ patru ani de la aprobarea finanţării.