Pacepa – mit si realitate

Patru zile mai târziu, pe 28 iulie, de la o bază secretă americană din Germania, Ioan Mihai Pacepa a fost transportat în SUA. La 20 de ani de la căderea comunismului, el doreşte să fie recunoscut de către autorităţile de la Bucureşti drept un luptător anticomunist, un erou care a salvat România.

A curs multă cerneală pe această temă, s-au scris munţi de hârtie despre Pacepa şi actele comise de el. Ce a fost Pacepa, un trădător abject sau un patriot care şi-a servit ţara? Un luptător anticomunist şi un erou care a salvat România?

În acele zile eram proaspăt ofiţer

Ca o paranteză, în anul 1977, tânăr locotenent de cercetare, absolvisem Academia Trupelor de Uscat „M. Viteazul” din Sibiu şi fusesem repartizat la Compania 220 Cercetare din Prundul-Bârgăului din cadrul Bg. 1 VM Bistriţa, în funcţia de comandant grup cercetare în dispozitivul inamic.

La începutul anului 1978, am fost selecţionat şi, după susţinerea unor probe specifice, am fost admis şi trimis să urmez un curs de specializare pe mai multe module, la Direcţia de Informaţii a Armatei, cu o durată de circa trei ani, care presupunea o instruire în munca de informaţii, pregătire fizică şi însuşirea unei limbii străine. În data de 24 iulie 1978, eram la cursuri într-un sediu conspirativ al DIA, situat pe Şoseaua Panduri. Undeva în jurul orei 12.00, în pauza unei ore de curs, am observat o vânzoleală şi o agitaţie neobişnuită. Imediat am fost convocaţi de şeful nostru de curs, col. Virgil Bădulescu, tanchist de meserie, fost ataşat militar în Italia, „blândul Ben”, cum era denumit de multe generaţii de ofiţeri de informaţii. Într-o linişte de mormânt aşteptam în sala de curs să ni se comunice nişte ordine urgente, după cum ne anunţase şeful nostru. La un moment dat, uşa sălii s-a deschis şi au intrat doi ofiţerii superiori, un general din trupele de uscat şi un contra-amiral. Pe un ton oficial, col. Virgil Bădulescu ne-a anunţat că un general din securitate, de la Departamentul de Informaţii Externe, Pacepa, a trădat, iar ca urmare a acestui fapt, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei, generalul maior Dumitru I. Dumitru a fost schimbat din funcţie, iar în locul lui numit contra-amiralul Dinu Ştefan. Cei doi oficiali erau în faţa noastră, unul preda şi unul prelua funcţia. Aşa am aflat atunci, în data de 24 iulie, că un general de securitate a trădat ţara, defectând la americani.

Pe unii i-a costat funcţia

Trădarea lui Pacepa produsese în aceeaşi zi primul cutremur în serviciile de informaţii ale României, schimbarea din funcţie a generalului maior Dumitru I. Dumitru din funcţia de şef al DIM.

Probabil se constatase la cel mai înalt nivel că şeful informaţiilor armatei trebuia să anticipeze gestul lui Pacepa, iar acest fapt l-a costat funcţia.

Misterul din jurul lui Pacepa

De-a lungul timpului a circulat o întrebare, care este valabilă şi acum: pe cine a trădat Pacepa, pe Ceauşescu sau România? Pacepa a trădat poporul român, chiar dacă în situaţia de atunci orice militar jura credinţă şi „comandantului suprem”, lui Nicolae Ceauşescu.

De o anumită perioadă de timp, Pacepa, dacă totuşi mai trăieşte, sau altcineva, a început o adevărată campanie de presă, punctul forte al acesteia fiind creşterea misterului în jurul lui. Nu cu mult timp în urmă cu ocazia lansării unui interviu a lui Pacepa la Humanitas, însuşi Gabriel Liiceanu s-a amestecat în problemă, afirmând că Pacepa l-a trădat pe Ceauşescu. De fapt nu aceasta este problema. De-a lungul timpului, premeditat, Pacepa a menţinut în jurul lui un mister, o ceaţă greu de pătruns. Anumite voci din SUA spun că Pacepa doreşte ca acum, la peste 30 de ani de la defectarea sa, să fie recunoscut de autorităţile de la Bucureşti ca eroul care a salvat România din ghearele dictaturii comuniste. Mai mult, el doreşte să se recunoască oficial că lui i se datorează prăbuşirea comunismului din Europa de Est. Este un mister şi o ciudăţenie, fiindcă după atâţia ani de la „defectarea” lui la americani, el nu revine în România cu surle şi trâmbiţe, pozând în eroul care se crede. De ce Pacepa nu a apărut în nicio fotografie, în nici o imagine video? El s-a arătat în carne şi oase doar câtorva „aleşi”, dar pe ale căror afirmaţii nu se poate pune nicio bază. Rămâne o necunoscută chiar şi astăzi, înfăţişarea "defectorului", a fizionomiei actuale a acestuia.

A fost doar retras de la post

Informaţii aruncate pe piaţă legate de pericolul de moarte la care ar fi expus tot timpul, fac parte tot din acest scenariu întreţinut cu bună ştiinţă de atâţia ani. Îmi aduc aminte că, la scurt timp după trădarea lui Pacepa, circulau anumite zvonuri privind gestul acestuia. La o conferinţă internaţională, care a avut loc în anul 1979 la Madrid, un oficial american de rang înalt a fost întrebat de un ziarist dacă gestul lui Pacepa, care a trădat România în favoarea americanilor, nu a fost un act de amestec în afacerile interne ale unei ţări independente aşa cum era România? La această întrebare oficialul american, cu un zâmbet imperceptibil, a răspuns sec: „Nu, nu a fost. Pacepa a fost doar retras de la post”.

Fizionomia lui Pacepa – secret de stat al SUA

Tot timpul, atât în anumite intervenţii ale lui Pacepa – articole de presă, interviuri, cărţi publicate – se caută să se construiască imaginea unui om foarte important pentru America, sprijinit şi protejat de serviciile secrete americane. Oare chiar aşa să fie? Se duce de râpă SUA, sau se ducea, dacă nu era salvatorul Pacepa? Cunoscătorii ştiau că atunci când se invocă autorităţile americane este vorba despre „Lumea Liberă Românească” din New York sau despre anumiţi români anonimi din SUA.

Este un lucru cunoscut că persoane de genul lui Pacepa caută să se învăluie în mister, fiindcă doar aşa devin interesanţi pentru opinia publică. Întreţinerea artificială a aceste enigme duce la creşterea ratingului.

Tot ceea ce afirmă Pacepa sau cei care întreţin imaginea lui este greu de verificat, dacă nu chiar imposibil. Pacepa, chiar dacă este greu de crezut, nu s-a întâlnit niciodată cu membrii redacţiei „Lumea Liberă Românească”, dar nici cu alţi români din State, cu ziariştii care i-au făcut publicitate şi audienţă, cu avocaţii săi. Tot acest comportament a fost subordonat unui singur scop – crearea unui mit în jurul său, inclusiv cel legat de operaţiile estetice de schimbare a fizionomiei. Pacepa nu a acordat niciodată un interviu public, lucru de înţeles, pentru că i-ar fi creat probleme din cauza întrebărilor incomode, pe care nu le putea controla, polemici, etc. De fiecare dată, acesta a preferat situaţii sigure, create de el, cu ziarişti favorabili. Sunt greu de crezut ultimele declaraţii ale Luciei Hossu-Longin şi a soţului ei, regizorul Dan Necşulea, care susţin că ei ar fi singurii români care i-au văzut faţa lui Pacea. Inevitabil se ridică o întrebare simplă: dacă l-au văzut, de ce nu l-au filmat? Sau pe cine au văzut ei sau dacă au văzut pe cineva, în condiţiile în care tot doamna Hossu-Longin afirmă că identitatea lui Pacepa, fizionomia acestuia ar fi „secret de stat al SUA”? Sigur, doamna respectivă este greu de contrazis, în condiţiile în care nu se poate verifica nimic din spusele ei.

Statul român nu i-a acordat atenţia pe care şi-ar fi dorit-o

De ce procedează Pacepa aşa? Au mai fost şi alţi "defectori", poate mai celebri decât Pacepa, care chiar au făcut ceva pentru ţara lor, şi nu se ascund, şi-au vizitat ţara, au dat interviuri în mass-media, ţin conferinţe etc.

Misterul cazului Pacepa a plecat de la cele scrise de acesta, de la anumite afirmaţii şi declaraţii făcute de-a lungul timpului, care toate au avut un singur scop – crearea unui mit al „eroului” Pacepa, totul învăluit în cel mai adânc mister. Dar în problemă a mai intervenit o chestiune care nu a putut fi controlată de Pacepa şi de susţinătorii lui – documentele din arhiva securităţii.
Lucrul cel mai important este faptul că niciodată, dar absolut niciodată, oficial, americanii nu au spus ce a făcut Pacepa, care a fost valoarea informaţiilor furnizate în momentul trădării României, în 1978. Poate şi din acest motiv, toate administraţiile care s-au perindat pe la Bucureşti nu i-au acordat acestuia atenţia pe care o visează.

Minciuni despre rolul său

În jurul informaţiilor pe care le-a vândut Pacepa americanilor s-a creat un adevărat mit că ele au dus la căderea lui Ceauşescu, a comunismului în Europa de Est, în lume etc. Dacă era aşa, comunismul cădea prima dată în România, nu ultima dată, cum s-a întâmplat.

Pacepa, de-a lungul timpului, cu bună ştiinţă a întreţinut o imensă minciună despre rolul său în căderea comunismului din România. Dar, să vedem care a fost realitatea.

După plecarea lui Pacepa, până prin 1985, relaţiile dintre România şi SUA, nu numai că nu au scăzut, dar au cunoscut un curs ascendent, atât pe plan economic, dar şi politic.

Declaraţiile unor oameni politici de frunte americani sunt martore a acestui curs, iar componenta economică a relaţiilor bilaterale anuale româno-americane era de un miliard de dolari. Mai mult, contactele pe linie militară dintre România şi SUA au avut un curs similar, până prin 1987. Declinul a intervenit pe la mijlocul anului 1987 ca urmare a refuzului lui Ceauşescu de a răspunde favorabil cerinţelor americane privind respectarea drepturilor omului, a libertăţilor religioase.

Americanii nu au făcut niciodată dezvăluiri legate de valoarea informaţiilor furnizate de Pacepa, aşa că până acum nu se ştie cu certitudine cât de puternică a fost lovitura dată de Pacepa regimului comunist şi lui Ceauşescu. S-a afirmat că după plecarea lui Pacepa tot spionajul românesc a căzut. Nimic mai fals. Cunoscătorii ştiu că un serviciu de informaţii externe este astfel alcătuit, încât chiar o trădare la vârf nu îl poate afecta iremediabil.

Compartimentarea şi secretizarea strictă a muncii în acest domeniu a limitat trădarea lui Pacepa. Desigur, acesta a cunoscut anumiţi şefi subordonaţi lui, organigrama instituţiei, şefi de rezidenţe externe, dar aceştia erau cunoscuţi înainte de americani, persoanele respective acţionând sub acoperire diplomatică. Pacepa nu a cunoscut agenţii de teren, pe cei deplin conspiraţi. Trădarea a afectat securitatea şi spionajul românesc, dar mai mult pe plan mediatic.

Tăcerea americanilor

Structurile de informaţii româneşti şi-au revenit extrem de rapid şi şi-au continuat nestingherite activitatea.

Ciudat este că, în alte cazuri similare cu a lui Pacepa, americanii şi-au spus părerea vis-a-vis de valoarea informaţiilor furnizate de defectorii respectivi. Recent, SUA a dezvăluit că informaţiile provenite de la un defector polonez celebru, Kuklinski, au prevenit Sindicatul Solidaritatea de intenţia instaurării legii marţiale, dar şi cu privire la pregătirea trupelor Tratatului de la Varşovia în vederea declanşării unui conflict militar în Europa Occidentală. În cazul informaţiilor furnizate de Pacepa, americanii păstrează o tăcere care devine pe zi ce trece tot mai stânjenitoare.

Ultimele basme de pe piaţa media

Mai mult, în ultima perioadă Pacepa a aruncat pe piaţă nişte poveşti pe care nici un copil de grădiniţă nu le poate crede. Sunt de râsul curcilor poveştile cu agenţii români cu "big-penisuri" (probabil că erau ciobanii luaţi din vârful munţilor), despre spioanele cu sexul-strâmt, românce etc. Mai nou, a mai scos o aberaţie pe piaţă, aceea că însuşi Putin ar fi pus o recompensă uriaşă pe capul lui. Probabil că recompensa a fost pusă din cauza faptului că Pacepa şi-a propus să rezolve ceea ce nu a reuşit să stabilească justiţia americană, culisele asasinării lui Kennedy. Când mai auzi şi de faptul că fizionomia lui este „secret de stat în SUA” sau că el este „ţarul” industriei de autoturisme din România, îţi vine să-ţi dai palme şi să te gândeşti la pilda cu mărimea grădinii domnului şi câţi dobitoci sălăşluiesc în ea.
Multe din afirmaţiile lui Pacepa se contrazic, iar anumite mijloace tehnice specifice unui serviciu secret apar în poveştile lui, chiar înainte de a fi inventate. Într-un interviu, dat probabil sub acoperire „Jurnalului Naţional”, în 2008, Pacepa afirma: „.. la 28 iulie 1978 când am ajuns în Statele Unite ca un om liber, am adus cu mine doar hainele cu care am fost îmbrăcat, o fotografie a fetei mele, o adâncă înţelegere a comunismului şi o dorinţă de a spune întregii lumi ce se petrece la vârful piramidei din România lui Ceauşescu…..”. În convorbirea cu Lucia Hossu-Longin, consemnată în cartea „Faţă în faţă cu generalul Ioan Mihai Pacepa”, lansată la editura Humanitas în iunie 2009, acelaşi Pacepa afirmă: „… în 1978 mi-a fost ruşine de mine şi m-am rupt, am plecat şi nu mi-am luat nici măcar o haină în spate. Am plecat în cămaşă şi pantaloni… ăsta a fost sfârşitul relaţiilor mele cu comunismul. Da, am fost corupt…”.

Desigur, Pacepa nu va vorbi niciodată de crimele pe care le-a comis pe vremea când îl slujea pe Ceauşescu, de asasinarea unor dizidenţi sârbi la Hotel "Dorobanţi" din Bucureşti. El, prin tot ceea ce spune, încearcă să se transpună într-un arhanghel al luptei anticomuniste.

I s-au înapoiat gradul şi bunurile

Toată această activitate neobosită a lui Pacepa, prin care încearcă să-şi construiască o aură de erou anticomunist, de om care l-a dat jos pe Ceauşescu, care a răsturnat comunismul în Europa de Est, nu a avut până la această dată decât o singură consecinţă. În 7 iulie 1999, Curtea Supremă a României a emis Decizia nr. 41, prin care au fost anulate condamnările la moarte date lui Pacepa. Prin aceeaşi decizie i s-a înapoiat gradul de general şi restituite bunurile ce i-au fost confiscate. Iniţial, aceste decizii nu au fost puse în aplicare, acest fapt declanşând o adevărată campanie pe plan internaţional de condamnare a României. În decembrie 2004, guvernul român de la data respectivă i-a reacordat tacit gradul de general.

Poate că nu este lipsit de interes faptul că în toată această perioadă de timp cât s-a încercat reabilitarea lui Pacepa, oficial şi nu numai, guvernul american nu a scos nici un cuvânt. A lăsat ca lucrurile să curgă de la sine, iar peste întreaga poveste să se aştearnă uitarea. Iar cuvintele unui diplomat american, care susţinea că „Pacepa nu a trădat, Pacepa a fost doar retras de la post” este un fapt care ar schimba fundamental datele problemei. Se pare că declaraţia respectivă a fost prima şi ultima luare de poziţie oficială a americanilor în ceea ce istoria numeşte „Trădarea lui Pacepa”.

Zaharia Cotoc