Grupul OMV Petrom anticipează că nu se va încadra în categoria companiilor care trebuie să plătească contribuția de solidaritate pentru anul fiscal 2022, se arată într-un raport trimis de companie Bursei de Valori Bucureşti, informează Agerpres. O directivă europeană care prevede suprataxarea companiilor din domeniu a fost transpusă în legislația românească printr-o ordonanţă de urgenţă.

Aceasta urmează să fie supusă procesului de aprobare în Parlament, ca atare poate fi obiectul unor modificări. „În baza rezultatelor financiare preliminare aferente anului 2022 ale OMV Petrom şi a prevederilor acestei ordonanţe de urgenţă, se aşteaptă ca OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuţii de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având mai puţin de 75% din cifra de afaceri în sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului”, se menţionează în raport. Guvernul României a cerut clarificări de la Comisia Europeană în ceea ce prevede suprataxarea companiilor petroliere. Comisia a răspuns că pragul de 75% din cifra de afaceri din ariile supuse taxării (extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului) nu poate fi redus, scrie Digi24.ro.

Citește și: Anul trecut, peste 4.500 de persoane din județ și-au găsit un loc de muncă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.